Atletele Alexia Dospin și Ioana Manoliu (antrenor Carmen Botea) participă în acest weekend, la Winter Run Athletics Cup. Competiția este rezervată categoriilor de vârstă U16, U18, U20, U23, Seniori și Masters și se desfășoară în sala de atletism “Ioan Soter” din Complexul “Lia Manoliu” din București.Competiția se va desfășura Sâmbătă 9 Decembrie, începând cu ora 9.00.
BASCHET -senioare
După victoria obținută Luni, în Sala Sporturilor, 87-79 cu FCC Baschet UAV Arad, baschetbalistele CSM Constanța joacă un nou meci în Liga Națională Getica ‘95. Fetele antrenate de Alexandru Olteanu au cinci victorii după cinci partide disputate și vor să continue seria perfectă din acest sezon pe terenul formației Rapid București, în etapa a-VI-a. Partida se va disputa Sâmbătă 9 Decembrie, de la ora 15.00, în Sala Rapid din capitală.
Baschetbaliștii CSM Constanța susțin un nou meci important în Liga Națională Getica ‘95. Învingători în etapa trecută, pe teren propriu, în partida cu Petrolul Ploiești, jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu merg cu un moral bun pe terenul ultimei clasate din Grupa B, CSM 2007 Focșani. Meciul se va juca Sâmbătă 9 Decembrie, de la ora 17.00 și va fi în direct pe FRB TV.
BASCHET – Liga 1
Echipa de baschet antrenată de Bogdan Ivanovici joacă în etapa a-IX-a din Liga I, cu ultima clasată din Grupa B, ACS Total Sport București, în Sala Sporturilor. CSM 2 Constanța vizează cea de-a cincea victorie din acest sezon, pe care ar putea s-o obțină Duminică 10 Decembrie, de la ora 16.00. Meciul va fi în direct pe FRB TV.
BASCHET – juniori
Baschetbaliștii U18 CSM Constanța joacă în deplasare, în etapa a-IV-a a Campionatului Național – Grupa Națională, împotriva celor de la CSO Voluntari. Victoria din etapa trecută, 59-46 cu CSȘ Târgu Jiu le dă speranțe băieților noștri pentru un nou joc reușit programat Duminică 10 Decembrie, de la ora 14.00, în Sala “Gabriela Szabo” din Voluntari.
După un start perfect, cu trei victorii în primul turneu al Campionatului Național – Grupa G, juniorii U17 CSM Constanța au evoluat la turneul 2, de la Cernavodă. Ei au câștigat clar, 91-62, confruntarea cu Axiopolis Cernavodă, înainte de meciul cu ACS MC Ball Mangalia și râmân liderii grupei.
Juniorii U14 CSM Constanța încep meciurile din faza a II-a a Campionatului Național. Echipa noastră, repartizată în Grupa a -V-a, este gazda primului turneu, în sala Complexului Sportiv Tomis și joacă două partide: Sâmbătă 9 Decembrie, de la ora 9.00, cu ACS Zeiden Hoops Brașov și Duminică 10 Decembrie, de la ora 9.00, cu ACS Stomart Iași.
NATAȚIE
Întrecerile Campionatului European de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori se desfășoară în perioada 5-10 Decembrie la Otopeni. CSM Constanța este reprezentată de patru sportivi, care își doresc evoluții cât mai bune: Brigitta Vass, Patrick Dinu, Alexandru Stoica și Mihai Gergely. Antrenorii acestora sunt Claudiu Radu, Răzvan Florea și Eduard Câșlaru.
RUGBY SENIORI
Într-o partidă contând pentru locurile 9-10 din Liga Națională de Rugby pe terenul “Marina” din Mangalia, duminică 10 Decembrie, de la ora 11.00, CSM Constanța va întâlni echipa CSM Galați. Formația constănțeană (antrenată de Nicolae Radu Mocanu și Daniel Boldor) a învins-o categoric în urmă cu o săptămână, tot la Mangalia, pe Grivița București cu 52-19.
RUGBY U20
În etapa a-v-a din Campionatul Național de rugby U20, Duminică 10 Decembrie, de la ora 13.00, pe stadionul “Olimpia” din Capitală se va disputa partida dintre CT Dinicu Golescu-Rapid București și CSM Constanța. Meciul a fost programat inițial pentru Duminică 26 Noiembrie, dar din cauza vremii nefavorabile nu s-a putut disputa. În meciul anterior, formația constănțeană a învins pe teren propriu adversara CNAV-Dinamo București cu 33-24. Fiind ultimul meci al anului, campioana en-titre, CSM Constanța (antrenor Marius Codea) își dorește să încheie sezonul cu o victorie.