Scafandrii militari români au participat la Exercițiul multinațional NUSRET 2023
Publicat de Adina Sîrbu, 7 decembrie 2023, 14:22
Un detașament de scafandri de luptă EOD (specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive), format din 12 militari, și doi ofițeri de stat major, din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat”, au participat, în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie, la Exercițiul multinațional NUSRET 2023 (LIVEX).
Exercițiul a fost organizat de Forțele Navale ale Turciei și s-a desfășurat în Chanakkale, Turcia, și în raioane maritime din Marea Egee, cu scopul de a dezvolta interoperabilitatea forțelor participante în vederea planificării, desfășurării și evaluării luptei contra minelor.
Alături de reprezentanții Forțelor Navale Române au participat și militari din state precum Arabia Saudită, Azerbaidjan, Bahrain, Brazilia, Bulgaria, Filipine, Libia, Malta, Malaezia, Maroc, Oman, Pakistan, Statele Unite ale Americii și Turcia.
Participarea militarilor români din subordinea Centrului 39 Scafandri la Exercițiul multinațional NUSRET 2023 a reprezentat o oportunitate bună de instruire în comun cu partenerii străini, precum și de consolidare a nivelului de pregătire în domeniul gestionării și executării luptei împotriva pericolului de navigație al minelor marine.
Sursă: FNR