Ascultă Radio România Constanța Live

Din Statele Unite la București: chitaristul Dragoș Ilie, laureat cu peste 40 de premii internaționale, invitat la Sala Radio

Din Statele Unite la București: chitaristul Dragoș Ilie, laureat cu peste 40 de premii internaționale, invitat la Sala Radio

Publicat de Doina Sirbu, 7 decembrie 2023, 13:19

Miercuri, 13 decembrie 2023 (de la 19:00), aveți șansa de a-l asculta la Sala Radio pe cel mai cunoscut chitarist român în străinătate la ora actuală: Dragoș Ilie, care a obținut peste 40 de premii la competiții internaționale. Alături de violonistul Alexandru Tomescu, în vara anului 2022, a concertat în România în cadrul turneului „Stradivarius – Paganini Magic”, prezentând 17 concerte în 13 orașe din România.

În prezent, Dragoș Ilie își finalizează studiile doctorale la University of Texas at Austin – Statele Unite, predând, în același timp, ca asistent universitar în cadrul aceleiași instituții americane. Este reprezentat de Augustine Strings, prima companie de corzi pentru chitară clasică din lume. Dragoș Ilie cântă pe o chitară Gernot Wagner (donată de către Carson McKowen), o chitară Steven Walter și una Martin Blackwell.

Alături de Orchestra de Cameră Radio, Dragoș Ilie va interpreta la Sala Radio Concertul nr. 1 pentru chitară și orchestră, creație a compozitorului italian Mario Castelnuovo-Tedesco, muzician prolific ce a compus o gamă variată de lucrări (partituri corale, concerte, operă, lucrări instrumentale, muzică pentru film) și care, după emigrarea în Statele Unite, a devenit profesor de compoziție al celor mai mari nume din lumea de film americană, inclusiv al celebrului compozitor John Williams.

Cu ocazia acestui concert, Editura Casa Radio prezintă publicului primul album realizat de tânărul chitarist Dragoș Ilie, intitulat Guitar Delights. La finalul concertului, solistul serii va oferi publicului o sesiune de autografe pe acest CD, în foaierul central al Sălii Radio.

Referindu-se la conținutul albumului, Dragoș Ilie – semnatar al uneia dintre piese și aranjor al mai multora dintre ele – spunea:

Vă invit să ascultați muzica lui Ciprian Porumbescu și pe cea a lui Béla Bartók regândite în aranjamente pentru chitară clasică, dar și lucrări noi scrise de compozitorii români Gabriel Almași și Adrian Andrei; piese din zona Balcanilor cât și din repertoriul internațional – păstrând însă tematica meditativă a albumului; Nicola Jappelli orientându-se înspre est în „Orizzonte”; și ultima lucrare, scrisă de unul dintre mentorii mei, Andrew Zohn – „Ballade”, ca o imagine în oglindă a inestimabilei „Balade” a lui Porumbescu.

Seara de la Sala Radio va debuta cu lucrarea lui Richard Strauss: Dansul celor şapte văluri, din opera Salomeea (în aranjamentul semnat de Kenichi Ikuno). Concertul se va încheia cu Suita Carmen pentru orchestră de coarde şi percuţie, creată după partitura lui Bizet de către compozitorul rus Rodion Șcedrin, în 1967, pentru soția sa, celebra balerină Maia Plisețkaia.

Evenimentul va fi dirijat de Johann Stuckenbruck.

După debuturi de succes atât în teatrele de operă, cât și în sălile de concerte din Europa și America de Nord, dirijorul britanic-american Johann Stuckenbruck s-a afirmat ca un talent remarcabil pe scena internațională. Printre cele mai recente apariții sale se numără multiplele apariții cu San Diego Symphony și dirijarea premierei mondiale Pay the Piper, la Festivalul de la Glyndebourne (Marea Britanie).

În sălile de concert, printre angajamentele de marcă ale dirijorului se numără concertele la pupitrul orchestrelor Hallé, Royal Northern Sinfonia, Orchestre Victor Hugo Franche-Comté, Salomon Orchestra și Royal Academy of Music Symphony Orchestra. În plus, Johann Stuckenbruck l-a asistat pe Sir Mark Elder la pupitrul orchestrei Hallé (Manchester – Anglia) la numeroase concerte, inclusiv pentru pregătirea partiturii La Damnation de Faust – pentru Festivalul de la Edinburgh.

Chitaristul român Dragoș Ilie s-a remarcat drept unul dintre cei mai carismatici și expresivi tineri muzicieni ai generației sale, încântând publicul din Europa, Asia și Statele Unite. De la o vârstă fragedă, a început studiul instrumentului, primele acorduri fiind învățate de la tatăl său. A urmat cursurile Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași, la clasa profesorului Marius Țîmpău. Concomitent, Dragoș a studiat și sub îndrumarea Conf. Univ. Dr. Daniel Dragomirescu.

Perseverența și tenacitatea artistică l-au ajutat să obțină diverse burse de studiu în țară cât și în străinătate. Printre acestea se numără bursa oferită de Fundația MOL pentru Comunitate, Programul „Tinere Talente” oferit de Fundația Principesa Margareta, cu sprijinul Casei Regale a României, bursele „START” și Bursa „Moștenitorii României Muzicale”, oferită de Radio România și Rotary Club Pipera. În anul 2015, Dragoș a obținut prestigioasa bursă „Woodruff Scholarship” pentru completarea studiilor de licență la „Schwob School of Music” – Columbus State University, în SUA, la clasa compozitorului și pedagogului Andrew Zohn.

Dragoș a obținut peste 40 de premii la competiții internaționale, cu peste 20 de premii I. Printre acestea se numără Koblenz Guitar Festival, Tokyo Guitar Competition, Culiacan International Competition, Changsha International Guitar Festival, Indiana Guitar Festival, Columbus Guitar Symposium, Texas A&M Guitar Competition și Miami Guitar Festival. De asemenea, Dragoș a concertat alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” și Orchestra Națională Radio din România, grație bursei „Moștenitorii României Muzicale”.

Dragoș este activ și în domeniul muzicii camerale. În anul 2021, s-a alăturat cvartetului de chitară Austin Guitar Quartet – grup al cărui album de debut „The Singing Guitar” a fost nominalizat la premiile Grammy – alături de „Los Angeles Guitar Quartet”, „Texas Guitar Quartet” și alături de ansamblul coral „Conspirare”.

Pasionat de promovarea repertoriului românesc pe scena globală, Dragoș a conceput CD-ul său de debut drept un proiect ce îmbină atât aranjamente (partituri ale lui Ciprian Porumbescu, Béla Bartók) cât și lucrări scrise de compozitori români contemporani. Albumul a fost înregistrat împreună cu Radio România Muzical și este disponibil la editura Casa Radio.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – live online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

CONSTANȚA: Pronunţare a Curţii de Apel în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie e judecat pentru cumpărare de influenţă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 07:41

CONSTANȚA: Pronunţare a Curţii de Apel în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie e judecat pentru cumpărare de influenţă

Curtea de Apel Constanţa urmează să se pronunţe, vineri, în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în judecată de...

CONSTANȚA: Pronunţare a Curţii de Apel în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie e judecat pentru cumpărare de influenţă
FCSB a pierdut categoric meciul cu Rangers din UEFA Europa League
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 06:30

FCSB a pierdut categoric meciul cu Rangers din UEFA Europa League

...

FCSB a pierdut categoric meciul cu Rangers din UEFA Europa League
AUDIO | „Pagini de haibun”, o carte în care scriitorul Ion Codrescu ne-a dăruit, prin grafică și proză poetică, tot ce poate avea mai bun
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 18:08

AUDIO | „Pagini de haibun”, o carte în care scriitorul Ion Codrescu ne-a dăruit, prin grafică și proză poetică, tot ce poate avea mai bun

Scriitorul, eseistul, poetul și graficianul dobrogean Ion Codrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, și-a lansat...

AUDIO | „Pagini de haibun”, o carte în care scriitorul Ion Codrescu ne-a dăruit, prin grafică și proză poetică, tot ce poate avea mai bun
AUDIO | Proiect pilot de acvacultură a stridiilor în Marea Neagră
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 17:05

AUDIO | Proiect pilot de acvacultură a stridiilor în Marea Neagră

Cercetătorii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța au lansat un proiect pilot de acvacultură a...

AUDIO | Proiect pilot de acvacultură a stridiilor în Marea Neagră
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 16:20

DIALOGURI LA ZI | Cum să fim în siguranță pe internet. Metode simple, dar esențiale pentru protejarea vieții digitale

În era digitală, fiecare click contează! Fie că navigăm pe rețelele sociale, facem cumpărături online sau lucrăm de acasă, suntem mereu...

DIALOGURI LA ZI | Cum să fim în siguranță pe internet. Metode simple, dar esențiale pentru protejarea vieții digitale
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 15:44

TULCEA: O pisicuță cât o palmă a fost salvată de pompieri

Miți este „vedeta” acestei zile, cea pentru care a sunat alarma în curtea unității de pompieri din municipiul Tulcea. Se știe că pisicile...

TULCEA: O pisicuță cât o palmă a fost salvată de pompieri
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 15:27

Schemă de ajutor de stat pentru fermierii afectați de secetă

Comisia Europeană a aprobat astăzi o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Fondurile, în valoare de 400 de...

Schemă de ajutor de stat pentru fermierii afectați de secetă
Actualitate joi, 24 octombrie 2024, 15:04

TULCEA: Primarii și aleșii locali din 20 de comune și orașe din județ au depus jurământul

Primarii și aleșii locali din 20 de comune și orașe din județul Tulcea au depus jurământul până în prezent, potrivit Prefecturii Județului...

TULCEA: Primarii și aleșii locali din 20 de comune și orașe din județ au depus jurământul