Fostul premier Florin Cîțu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor

Publicat de Adina Sîrbu, 6 decembrie 2023, 15:49
Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat, astăzi, pentru prima dată în faţa procurorului care anchetează dosarul vaccinurilor. La sediul DNA, anchetatorii l-au anunţat că a fost pus sub acuzare pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia unui număr de zeci de milioane de doze de vaccin antiCOVID.
Procurorul consideră au fost comandate foarte multe doze, mai multe decât erau necesare, iar prejudiciul estimat de DNA ar fi de peste un miliard de lei, potrivit unui comunicat:
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de ‘opt-out’, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În contextul menţionat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătăţii, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîţu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătăţii să tranzacţioneze şi să ordonanţeze la plată achiziţia în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.
Suspectului Cîţu Florin Vasile i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie – se arată în comunicatul DNA.
Aşteptat la ieşirea de la audieri, fostul premier a refuzat să comenteze acuzaţiile din dosar, declarând doar că și-a exercitat atribuţiile de prim-ministru, cu respectarea legislaţiei în vigoare. El a adăugat că are ”încredere în justiţie că adevărul o să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete”.
Florin Cîţu a rămas fără imunitate în urma unei decizii a Senatului din 29 noiembrie, iar dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.
Sursă: RRA