CONSTANȚA: Salariaţii Direcției Județene de Statistică protestează și astăzi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 decembrie 2023, 09:51
Salariaţii Direcției Județene de Statistică Constanța continuă acțiunile de protest începute în data de 23 noiembrie 2023, şi în data de 6 decembrie 2023, de la ora 11.00.
Nemulțumirile sunt:
– salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei (rata inflației a depăşit 42% în octombrie 2023 faţă de decembrie 2018) – aplicarea Legii nr. 153/2017, cu consecinţa neocupării posturilor vacante;
– neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema ˵Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică˶
Principalele revendicări care vor conduce la soluționarea problemelor existente la nivelul instituției sunt:
– stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale;
– funcționarii publici și personalul contractual să beneficieze, pentru complexitatea muncii, de un spor de 15% aplicat la salariul de bază.
– având în vedere complexitatea și volumul mare de activitate, solicită deblocarea angajărilor și mărirea schemei de personal.