TULCEA: Mâine se deschide ”Târgul de Crăciun”, dar iluminatul festiv de sărbători va fi inaugurat de Sfântul Nicolae

Publicat de Adina Sîrbu, 29 noiembrie 2023, 14:46
Primăria Tulcea anunță deschiderea Târgului de Crăciun, în Piața Mircea cel Bătrân din municipiu, mâine, 30 noiembrie.
Căsuțele din lemn au fost instalate, iar comercianții sosiți din toată țara sunt gata să le ofere vizitatorilor produse de sezon: brânzeturi, mezeluri, dulciuri, produse de artizanat, bunătăți gătite pe loc, vin fiert, ceai cald și multe altele.
În schimb, iluminatul festiv va fi inaugurat de Sfântul Nicolae, cu 5 zile mai târziu faţă de data anunţată inițial, ca urmare a numeroaselor avarii la reţeaua de energie electrică, provocate de furtuna din weekend.
Perdeaua de lumini va fi gata de inaugurare de Moș Nicolae. Astfel, ziua de Sfântul Nicolae ne va regăsi cu iluminatul festiv de Sărbători pus la punct, iar copiii vor avea un motiv în plus de bucurie odată cu aprinderea ornamentelor şi beculeţelor multicolore – a precizat autoritatea locală pe Facebook.
Atmosfera festivă va fi animată de programe muzicale și alte evenimente organizate pe toată perioada Târgului, până în data de 7 ianuarie.
Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 8.00 și 22.00 – au precizat organizatorii.
Sursă și foto: Primăria Tulcea