DNA solicită încuviinţarea urmăririi penale a trei demnitari, în dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID

Publicat de Adina Sîrbu, 23 noiembrie 2023, 17:05
Fostul premier liberal Florin Cîţu şi foştii miniştri USR ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, sunt, conform unor surse judiciare, cei trei demnitari pentru care DNA solicită încuviinţarea urmăririi penale în dosarul achiziţiilor supraestimate de vaccinuri anti-COVID-19.
Procurorii DNA susţin că reprezentanţii guvernului din perioada ianuarie-mai 2021 sunt responsabili de contractarea unui număr mult mai mare de doze de vaccinuri decât necesarul, în condiţiile în care România încheiase deja înţelegeri pentru peste 37.500.000 de doze, suficiente vaccinării celor 10.700.000 de persoane eligibile.
Au mai fost însă contractate alte aproximativ 52.800.000 de doze, în valoare de peste 1.000.000.000 de euro plus TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului de stat, mai arată DNA.
Ca urmare, DNA a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv, complicitatea.
Sursă: RRA/ Foto: pexels.com