Reprezentanții Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale spun că greva generală care se prefigurează îi va afecta pe cei mai vulnerabili membri ai societății

Publicat de Doina Sirbu, 21 noiembrie 2023, 13:41
Societatea civilă continuă să transmită semnale de îngrijorare în legătură cu protestele de la casele de pensii, agențiile pentru plăți și inspecție socială și alte instituții din subordinea Ministerului Muncii.
Reprezentanții Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale spun că greva generală care se prefigurează îi va afecta pe cei mai vulnerabili membri ai societății, care depind de plata la timp a pensiilor și a ajutoarelor sociale.
“Situaţia actuală ne îngrijorează mult, pentru că blocajul acesta pe care greva generală îl poate genera în sistem afectează cu prioritate categorii de oameni extrem vulnerabili, acești oameni depind de o regularitate a plăților și depind de serviciile sociale acordate lor, zi de zi, lună de lună. Orice disfuncționalitate în sistem, inclusiv o astfel de grevă și desigur probabil este perfect justificată, va genera efecte secundare care afectează viața celor mai vulnerabili”, a declarat Diana Chiriacescu, directorul federației.
Vă reamintim că angajații instituțiilor subordonate Ministerului Muncii vor declanșa mâine o grevă de avertisment de două ore, în intervalul 8.00 – 10.00, care ar putea să fie urmată, luni, 27 noiembrie, de o grevă generală pe termen nelimitat.
Este vorba despre angajații caselor de pensii, ai agențiilor de plăți și inspecție socială, ai agențiilor de șomaj și ai inspectoratelor teritoriale de muncă din toată țara.
Ei sunt nemulțumiți de salariile considerate prea mici și de condițiile dificile de lucru, cauzate, în principal, de lipsa de personal. Ei au protestat în ultima săptămână, dar fără să oprească lucrul cu publicul.
Întreruperea totală a activității caselor de pensii și a celorlalte instituții amintite ar putea să afecteze plata pensiilor și a altor drepturi bănești, au atras atenția liderii sindicali ai protestatarilor.
Președintele Casei Naționale de pensii, Daniel Baciu, nu a răspuns cererilor noastre repetate de a ne transmite un punct de vedere față de situația din instituția pe care o conduce.
La rândul său, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat aseară, la TVR Info, după aproape o săptămână de proteste, că se are în vedere găsirea unor soluții, că solicitările sunt legitime și că îi roagă pe angajații caselor de pensii să muncească în continuare cu aceeași seriozitate.
Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă