Israel rămâne pe locul 3 în Grupa I din preliminariile EURO 2024 la fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 noiembrie 2023, 06:58
Echipa naţională de fotbal din Kosovo a învins aseară la Priștina, scor 1-0, reprezentativa statului Israel, într-un meci contând pentru grupa I a calificărilor la Euro 2024, în care lider este România.
Acest rezultat avantajează direct naționala pregătită de Edward Iordănescu în lupta pentru ocuparea primului sau a celui de-al doilea loc în grupa preliminară.
Selecționata țării noastre conduce în grupă, cu 16 puncte și va juca împotriva naționalei din Israel, la 18 Noiembrie, în deplasare la Budapesta.
România va juca ultimul meci din preliminarii la 21 Noiembrie, la București, cu naționala Elveției care ocupă acum locul al doilea în Grupa I, cu 15 puncte.
După meciul de ieri cu Kosovo, naționala din Israel rămâne pe locul 3, cu 11 puncte.
În clasament urmează: 4.Kosovo (10 puncte), 5.Belarus (6) și 6.Andorra (2).
Text-Claudiu Dobrescu / Foto UEFA