AUDIO | Schimbarea orei poate fi ușoară pentru majoritatea, însă nu și pentru navigatori!

Publicat de Adina Sîrbu, 29 octombrie 2023, 11:55
Noaptea trecută, România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date în urmă, astfel că ora 4 a devenit ora 3.
Cum au resimțit constănțenii această schimbare a aflat Adrian Băncilă:
– Eu zic că în bine, fiindcă este prea întuneric când mă duc la muncă. Din cauza asta mai mult mi se pare mai OK, pentru că e un pic mai lumină. Programul e același de muncă și din cauza asta – a mărturisit o doamnă.
– În niciun fel! Nu m-a afectat deloc! – a declarat un constănțean.
– Mie îmi place ora de iarnă și nu m-a afectat. Întotdeauna am preferat-o pe cea de iarnă, nu pe cea de vară. Cea de vară mă afectează, mi se pare că-mi scurtează timpul de somn! – a spus o altă doamnă.
Sunt, însă, categorii profesionale pentru care schimbarea orei presupune un întreg proces. Marius este navigator și ne explică:
Noi, spre exemplu, am dat ieri o oră înapoi, alaltăieri încă o oră înapoi, pentru a ajunge pe fusul orar al portului de destinație. După ce părăsim Marea Mediterană, asta în câteva zile, vom mai da încă alte 7 ore înapoi în drum spre coasta Statelor Unite. Și asta se va întâmpla într-un interval de 7 zile. Schimbarea orei trebuie finalizată cel puțin cu o zi înainte de portul de destinație. Datul înapoi se face în general noaptea. Datul înainte se poate face și ziua, pentru a nu pierde o oră de somn, dar depinde de ruta mare.
România va reveni la ora de vară în ultima duminică din luna martie 2024.
Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: pexels.com