CONSTANȚA: Program de iarnă pentru piețe și parcuri

Publicat de Adina Sîrbu, 28 octombrie 2023, 10:34
Pieţele agroalimentare din municipiul Constanța, aflate în administrarea Administrației Fondului Imobiliar S.R.L., vor funcționa după un nou program, adaptat perioadei de iarnă.
Schimbarea în orarul piețelor va fi aplicată începând de duminică, 29.10.2023.
Astfel, de luni până sâmbătă, piețele vor fi deschise în intervalul orar 07.30 – 18.00, iar duminica, de la 07.30 la 13.00.
De asemenea, începând de duminică, 29.10.2023, complexul de sporturi extreme Gravity Park își modifică orarul de funcționare și va fi deschis sportivilor zilnic, între orele 09.00 și 19.00.
Redactor: Adina Sîrbu