Marinar care necesita necesită ajutor medical evacuat de la bordul unei nave de către ASVOM
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 octombrie 2023, 18:44
Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare, astăzi, 24.10.2023, să intervină pentru o operațiune Medevac.
La bordul navei tip „bulk carrier”, NORDIC LONDON, sub pavilion Insulele Marshall, aflată în apropiere de pasa de intrare în Portul Constanța, unul din membrii echipajului de la bord necesită ajutor medical.
În această intervenție, echipajul navei SAR ARES format din: dl. Nasiescu-comandant, dl. Blaga-ofițer mecanic, dl. Apostol-marinar, s-a mobilizat și în cel mai scurt timp, la ora 17:50 a pornit către nava NORDIC LONDON pentru preluarea bolnavului.
Acesta a fost adus în condiții de siguranță la mal și predat echipajului medical, la ora 19:15.