TULCEA: ISU ”Delta” verifică adăposturile de protecție civilă din municipiu

Publicat de Adina Sîrbu, 18 octombrie 2023, 11:02
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Delta” verifică toate cele 20 de adăposturi civile din municipiul Tulcea, iar până acum nu au fost identificate probleme grave care să impună aplicarea de sancţiuni.
Potrivit unei informări, ultima verificare a adăposturilor de protecţie civilă care aparţin asociaţiilor de proprietari, adăposturi publice, a avut loc pe data de 5 octombrie, o parte dintre cele private fiind controlate în luna martie.
”Adăposturile de protecţie civilă publice şi private pot adăposti populaţia în caz de atac aerian. De menţionat este faptul că unele dintre aceste adăposturi au fost recompartimentate. În urma acestor controale, nu au fost aplicate amenzi. Verificarea adăposturilor civile private va continua luna viitoare”, arată ISU ”Delta”.
În judeţul Tulcea există 20 de adăposturi de protecţie civilă, dintre care zece sunt private, iar celelalte – publice, toate aflându-se în municipiul reşedinţă de judeţ.
”Cetăţenii care nu au în imediata apropiere un adăpost de protecţie civilă pot folosi adăposturile simple de protecţie civilă, respectiv orice subsol. De asemenea, este recomandat ca oamenii să aibă cunoștințe legate de semnalele de înştiinţare şi alarmare”, se mai arată în adresa ISU Delta.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ, Primăria Tulcea