Peste 1.700 de români au fost repatriați, de la începutul războiului din Israel

Publicat de Adina Sîrbu, 11 octombrie 2023, 19:09
Guvernul analizează posibilitatea de a suporta cheltuielile cu transportul pentru revenirea în ţară din Israel, cu avioanele companiei TAROM, pentru cetăţenii români cu venituri mai mici aflaţi pe teritoriu acestui stat – a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul a estimat că peste 1.700 de români au fost repatriaţi până acum:
În funcţie de cei care au fost repatriaţi, în funcţie de veniturile lor, statul român, la anumite persoane vulnerabile în ceea ce priveşte veniturile, va înapoia banii. Mai mult, am văzut un preţ fix la TAROM, de 350 de euro. Le mulţumesc celor de la TAROM pentru decizie, fiindcă ei, de fapt, prin acest preţ, şi-au acoperit doar costurile propriu-zise. Mai mult, aţi văzut că foarte multe companii n-au riscat. TAROM, au fost 10 aeronave de la TAROM, 8 aeronave private, care au făcut acest transport. Peste 1.700 de români au fost repatriaţi.
Marcel Ciolacu a lansat un apel către români să evite pelerinajele în Israel, în această perioadă.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Asociația Aeroporturilor din România