Ascultă Radio România Constanța Live

Senat/Familia sau reprezentantul legal al minorului sau adultului cu handicap accentuat – scutire de la plata chiriei la stat

Senat/Familia sau reprezentantul legal al minorului sau adultului cu handicap accentuat – scutire de la plata chiriei la stat

Publicat de Doina Sirbu, 9 octombrie 2023, 17:37

Familia sau reprezentantul legal al minorului sau adultului cu handicap accentuat beneficiază de scutire de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia pe perioada în care are în îngrijire această categorie de persoane, prevede un proiect legislativ iniţiat de parlamentari liberali, adoptat luni în plenul Senatului.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 20 alin. (4) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap urmăreşte „scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane pentru familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un minor sau un adult cu handicap accentuat”, potrivit raportului de admitere adoptat în comisia de specialitate.

„Atât timp cât în cadrul actual al art. 20 alin. (4) din Legea 448/2006 se prevede că poate beneficia de scutirea de la plata chiriei adultul cu handicap accentuat, considerăm inechitabil şi injust de a nu oferi acest drept şi familiei sau reprezentantului legal al adultului (date fiind situaţiile când acesta nu îşi poate derula activităţile privind traiul), cât şi familiei sau reprezentantului legal al unui copil cu handicap accentuat, raportat la faptul că un minor nu se poate îngriji singur, iar familia ori reprezentantul legal sunt nevoiţi a face eforturi deosebit de mari în vederea oferirii unui tratament, educaţie etc. Lacuna legislativă a cadrului actual nu poate fi supusă unei interpretări atât la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, cât şi la nivelul autorităţilor menţionate anterior, dat fiind faptul că doar o instanţă de judecată poate da curs unei interpretări legislative, care raportat la faptul că în situaţia prezentată discutăm de anumite lipsuri legislative, doar în cazul unei propuneri de lege ferenda poate fi soluţionată această inechitate”, argumentează iniţiatorul în proiectul de act normativ.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră legislativă sesizată.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 09:43

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom

Transportul de persoane și mărfuri de la Tulcea spre zona Deltei se desfășoară în condiții normale inclusiv pe timp de iarnă. Cele 10 nave...

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom
AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 09:01

AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată

Constănțenii care au achitat taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniul public, anulată în instanță, își vor recupera banii prin compensare,...

AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată
Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:58

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise

Noile legi ale justiției, adoptate în 2022, au introdus proceduri necompetitive și netransparente cu privire la cariera magistraților și au...

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:41

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026

Guvernul va lua o decizie privind nivelul salariului minim pentru anul viitor până la Crăciun. Premierul Ilie Bolojan susţine menţinerea...

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 21:44

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă, duminică seara, în Capitală, pentru a protesta în sprijinul unei justiții independente, pentru a...

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 17:44

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe din Niculițel, unde...

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 16:47

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche

În ultimele luni, în județul Tulcea, mai multe Grupuri de Acțiune Locală au desfășurat sesiuni de animare și informare, în preambulul...

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali