CONSTANȚA: Pe bulevardul Mamaia sistemul de canalizare a fost făcut în 1960. RAJA înlocuiește și extinde rețeaua
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 octombrie 2023, 17:23
Compania RAJA schimbă conductele de apă de pe tronsonul cuprins între Spitalul Militar și Delfinariu.
Cu detalii, Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al societății:
Pe Bulevardul Mamaia, pe tronsonul delimitat de Spitalul Militar și Delfinariu, se realizează investiții pentru reabilitarea ovoidului cu diametrul de 1.000 mm ce are rolul de a prelua în sistem unitar apa menajeră și meteorică din zona centrală a orașului. Prin urmare, reabilitarea instalației de mari dimensiuni este absolut necesară, cu atât mai mult că pe anumite porțiuni acesta a fost edificat în anii 1960, iar în anumite zone trece pe domenii private, ceea ce face imposibilă intervenția în cazul apariției unor avarii. Totodată, având în vedere dezvoltarea urbanistică a zonei, tot aici se extinde și o rețea de canalizare. Noua conductă, ce se va întinde pe Bulevardul Mamaia, de la intersecția cu strada Ion Murgescu până la Spitalul Militar, va fi montată pe banda de parcare pe sensul de mers pe la Delfinariu către Centru.
Termenul de finalizare a lucrării este luna martie a anului viitor.
În plus, de mai bine de un se lucrează pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona CET. Pentru executarea lucrărilor, a fost desființat sensul giratoriu de la intersecția cu strada Vârful cu Dor:
Pe acest bulevard se reabilitează ovoidul cu diametrul de 1.800 mm, sistem ce este pozat la adâncimea de peste opt sau chiar zece metri în unele zone. Având în vedere diametrul și adâncimea la care este montată această conductă, dacă lucrările ar fi fost realizate cu săpătură deschisă, ar fi trebuit afectat tot bulevardul pe aproape toată suprafața de circulație. În această situație, pentru reabilitarea rețelei s-a optat pentru procedura de micro-tunelare, de realizare a unui foraj dirijat subteran, rămânând ca lucrări deschise doar capetele de tronsoane unde se realizează legăturile.
La intersecția cu strada Vârful cu Dor, lucrările se vor încheia până la sfârșitul acestui an.
Însă, din primăvară, se vor muta în zona semaforului de la CET, la intersecția cu strada Cumpenei.
<em redactor online – Daniel Țăndăreanu