Acțiuni de prevenire a victimizării minorilor, în rândul persoanelor refugiate, aflate în situații de risc
Publicat de Doina Sirbu, 28 septembrie 2023, 08:51
Polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat ieri, acțiuni de prevenire a victimizării minorilor, în rândul persoanelor refugiate, aflate în situații de risc.
Activitățile fac parte din Campania de prevenire a violenței ”Siguranța este un drept al tuturor!”, desfășurată de Poliția Română, în perioada 1 iulie – 31 decembrie a.c.
Campania este derulată în parteneriat cu Fundația Sensiblu și Agenția ONU pentru refugiați – UNHCR și are ca scop protejarea și promovarea drepturilor persoanelor predispuse a deveni victime, vizând, în special, persoanele refugiate.
Temele abordate sunt violența domestică, prevenirea victimizării minorilor, siguranța adulților în spațiile publice și traficul de persoane.
Astfel, polițiștii au discutat cu persoanele refugiate despre pericolele la care pot fi expuse și măsurile ce pot fi luate pentru a fi în siguranță.
Redactor online: Doina Sîrbu