Semafoarele din intersecția de la Far, funcționale
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 septembrie 2023, 13:43
Lucrările la sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului 1 Mai cu strada Caraiman au fost finalizate cu 2 zile mai devreme decât termenul estimat. Angajații Confort Urban au lucrat într-un ritm susținut pentru repunerea în funcțiune a sistemului de semaforizare.
Intersecția a fost reconfigurată, s-au montat stâlpi de semaforizare suplimentari și corpuri de semaforizare complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice au fost înlocuite.
Aceasta măsură a fost necesară deoarece proiectul de mobilitate urbană prevedea modificarea geometriei intersecției.
În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.