Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 10 septembrie

Calendarul zilei – 10 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 10 septembrie 2023, 05:00 / actualizat: 11 septembrie 2023, 14:39

S-a întâmplat într-o zi de 10 septembrie

* Într-o zi de 10 septembrie, acum exact 155 de ani (1868), pe un loc ales de domnitorul Carol I, a fost pusă prima piatră de temelie a Gării de Nord din București, cea mai mare stație feroviară din România. Aceasta a fost inaugurată pe 13 septembrie 1878, după 4 ani de construcție. Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulație feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri. Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România. În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, din cele 8 peroane, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri. În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare

* Se împlinesc 140 de ani (1883) de când apărea bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”. A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu (10/23)

* Cu 113 ani în urmă (1910), Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice

* Puterile Aliate au semnat acum 104 ani (1919), la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

* În urmă cu 93 de ani (1930) diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, era ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România

* Acum 63 de ani (1960), la Jocurile Olimpice de la Roma (25 aug.- 11 sep.), Iolanda Balaş câştiga medalia de aur cu o diferenţă de 14 centimetri faţă de atleta clasată pe cea de-a doua poziţie, în urma unei sărituri de 1,85 metri. După performanţa obţinută a primit „Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu „Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu „Ordinul Meritul Sportiv”. În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

* Într-o zi de 10 septembrie, în urmă cu 59 de ani (1964), a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

* Acum 49 de ani (1974) Republica Guineea-Bissau își declara independența față de Portugalia

* Acum 34 de ani (1989), în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev”, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

* Cu 27 de ani în urmă (1996) Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty – CTBT) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU şi deschis pentru semnare (la 24 septembrie 2006). Aceasta cuprinde 44 de state, printre care şi România. Până în acest moment, Tratatul (care are 185 de state semnatare) a fost ratificat de 170 de state, dintre care 36 incluse în Anexa 2 (printre care şi România). CTBT urmează să intre în vigoare la 180 de zile după ratificarea sa de către toate statele care posedă instalaţii nucleare semnificative, incluse în Anexa 2 la Tratat. Tratatul nu este încă în vigoare deoarece o serie de state aflate pe Anexa 2 fie nu au semnat documentul, fie nu l-au ratificat. La 19 noiembrie 1996, printr-o decizie a statelor semnatare a fost constituită o Comisie Pregătitoare (PrepCom) a CTBTO. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999 şi deţine pe teritoriul său o staţie secundară de monitorizare (staţia de monitorizare seismică Cheia – Muntele Roşu), inclusă în Sistemul Internaţional de Monitorizare

* Acum 24 de ani (1999) era inaugurat, la Bucureşti, primul mare centru comercial de tip mall (în cartierul Vitan), București Mall, de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii

* Cu 21 de ani în urmă (2002) Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17 iulie 2002, de admitere în cadrul organizaţiei ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948)

* Tot în Elveţia, acum 15 ani (2008), era pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Metrologiei”, stabilită în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001. NOTĂ: „Ziua internaţională a metrologiei” este marcată la 20 mai; la această dată, în 1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură

 

– 1635: A murit Georgius (George) Buitul, primul iezuit român sfințit preot în Roma, unde a studiat între 1619 și 1623, ca rezident al seminarului colegiului german, fiind şi primul român trimis la Roma pentru studiile superioare ecleziastice; este considerat autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine – o traducere a catehismului lui Petrus Canisius (n. 1591)

 

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh (Dimitrievici) Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul cel mic al al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir; unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet modern rus, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). NOTĂ: Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708 (- 315 ani)

 

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824)

 

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet, eseist, folclorist, profesor şi publicist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972)

 

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994)

 

– 1932: A murit Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1890)

 

– 1935: S-a născut matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (m. 2018)

 

– 1944: S-a născut Eugen Evu, poet, publicist și prozator (m. 2017)

 

– 1951: S-a născut compozitorul și profesorul Adrian Pop

 

– 1955: S-a născut compozitorul, interpretul de muzică uşoară și producătorul Mihai Pocorschi; fondator al trupelor „Holograf”, „Formula 5” și „VH2”

 

– 1959: S-a născut violonista și profesoara Mihaela Martin; stabilită în Germania din 1986

 

– 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă (m. 2011)

 

– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător, eseist şi profesor; renumit orientalist şi elenist; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1898)

 

– 1975: A murit Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (n. 1935, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (n. 1883)

 

– 2022: A murit publicistul, reporterul şi diplomatul Neagu Udroiu; în 1966 a început să lucreze în presa scrisă, apoi în radio-televiziune, a fost director al Rompres, şef departament în cadrul Editurii Niculescu, director de programe culturale în cadrul televiziunii România de Mâine, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia; a scris cărți de reportaje, studii de teoria și tehnica presei, o monumentală istorie a presei românești (n. 1940) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Santiago: Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador va vizita Chile, unde se va întâlni cu președintele Gabriel Boric (10 – 11 sep.)

 

– Hanoi: Președintele SUA Joe Biden se află la Hanoi pentru o vizită de 2 zile pentru a transforma legăturile cu Vietnamul la un parteneriat strategic sau mai mare. (10 – 11 sep.)

 

– Moscova: Rusia organizează al VIII-lea Forum Economic de Est

 

– Atena: Alegerea unui nou președinte al partidului de stânga Syriza, după demisia lui Alexis Tsipras

 

– Rusia: Alegeri regionale

  • Aceste alegeri vor avea loc, de asemenea, în cele patru regiuni ucrainene ocupate, care au fost anexate ilegal la 30 septembrie 2022, pe fondul invaziei militare a țării

 

– Fuji, Japonia: Auto – Campionatul Mondial de anduranță (WEC), Cele 6 Ore de la Fuji

 

– Misano Adriatico, Italia: MotoGP – Marele Premiu de la San Marino, cursa finală

 

– Malmö, Suedia: Tenis de masă – Campionatele europene pe echipe (10 – 17 sep.)

 

– Franța: Meciuri în cadrul Cupei Mondiale de Rugby (8 sep. – 28 oct.)

  • Toulouse: Grupa D Japonia – Chile
  • Marsilia: Grupa B Africa de Sud – Scoția
  • Bordeaux: Grupa C Țara Galilor – Fiji

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului”, iniţiată în 2003 (- 20 de ani) de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Sinuciderii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a informa şi de a conştientiza populaţia cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal

 

– 1524, 10/11: S-a născut poetul francez Pierre de Ronsard (m. 1585)

 

– 1624: S-a născut medicul englez Thomas Sydenham, supranumit „Hippocrate al englezilor” (m. 1689)

 

– 1749: A murit Émilie de Breteuil (Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet), matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706)

 

– 1806: A murit filologul german Johann Cristoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob (Mithridates sau lingvistică generală) (n. 1732)

 

– 1839: S-a născut Charles Sanders Peirce, filosof și logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism și, alături de William James, părintele semioticii moderne (m. 1914)

 

– 1883: A murit scriitorul belgian Hendrik Conscience, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (n. 1812) – 140 de ani

 

– 1890: S-a născut (la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar) Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (m. 1945)

 

– 1890: S-a născut designerul francez de origine italiană, Elsa Schiaparelli, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din anii ’20-’30 ai secolului XX, după Coco Chanel (m. 1973)

 

– 1892: S-a născut fizicianul american Arthur Holly Compton; contribuţii la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru fizică în 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson (m. 1962)

 

– 1923: S-a născut (în Germania) Uri Avneri (nume real: Helmut Ostermann), ziarist, scriitor, om politic și militant pacifist israelian; în 1950 a fondat săptămânalul „Haolam Haze” („Această Lume”), pe care îl va conduce timp de 40 de ani, militând pentru coexistenţa cu populaţia arabă şi în favoarea creării unui stat palestinian (m. 2018) – 100 de ani

 

– 1933: S-a născut Karl Otto Lagerfeld, designer vestimentar, creator de modă, costumier, fotograf, caricaturist, editor și colecționar german; unul dintre cele mai excentrice și controversate personaje din lumea modei, supranumit „Kaiser” al modei; director creativ al cunoscutei casei de modă franceze „Chanel”, poziție pe care a deținut-o din 1983; a fost de asemenea, între 1965 și 2019, directorul creativ al casei de modă „Fendi”, specializată în blănuri și haine de piele, precum și al întregului brand omonim (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut poeta americană Mary Oliver (m. 2019)

 

– 1941: S-a născut Stephen Jay Gould, paleontolog şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (m. 2002)

 

– 1945: S-a născut José Feliciano, cântăreţ, chitarist şi compozitor portorican

 

– 1960: S-a născut actorul britanic de film Colin Firth

 

– 1975: A murit Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică în 1937 (n. 1892)

 

– 1975: A murit dirijorul austriac Hans Swarowsky (n. 1899)

 

– 1982: S-a născut Misty Danielle Copeland; pe 30 iunie 2015, a devenit prima femeie afro-americană care a fost promovată ca dansatoare principală în istoria de 75 de ani a ABT – American Ballet Theatre

 

– 1991: A murit Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului XX, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (n. 1932)

 

– 1999: A murit tenorul spaniol Alfredo Kraus (n. 1927)

 

– 2011: A murit actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (n. 1923)

 

– 2015: A murit actorul italian de film Franco Interlenghi (n. 1931)

 

– 2017: A murit Len Wein, scriitor şi editor american de benzi desenate (n. 1948)

 

– 2020: A murit actriţa britanică de teatru și film Diana Rigg (n. 1938)

 

– 2022: A murit William Klein, fotograf, artist vizual, regizor de filme documentare, de publicitate și de ficțiune, pictor și grafician francez de origine americană; unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea, s-a impus în fotografia de modă şi fotografia urbană; stabilit în Franța din 1946 (n. 1926) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie