TULCEA: Dosar penal pentru un bărbat care a tăiat cozile unor câini
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 septembrie 2023, 13:35
La data de 30 august 2023, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la un caz ce viza rele tratamente aplicate animalelor.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor au făcut mai multe verificări, constatând faptul că, un cetățean, în vârstă de 47 de ani, ar fi tăiat coada unui exemplar canin și a secționat parțial coada unui alt câine, justificând gestul său ca fiind acela de a-i ,,face mai răi”.
Cele două exemplare canine au fost încredințate unui cabinet veterinar în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii ifracțiunii de ,,intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor…”, conform art. 25 alin. 1, lit.a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Poliția atenționează cetățenii cu privire la faptul că, tăierea cozilor sau a urechilor animalelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Foto – ilustrativ