CONSTANȚA: Mâine vor fi desemnați câștigătorii Bienalei Naționale de Pictură de la Muzeul de Artă
Publicat de Adina Sîrbu, 30 august 2023, 13:23
100 de lucrări semnate de 100 de artiști din întreaga țară au putut fi admirate toată vară la Muzeul de Artă din Constanța în cadrul Bienalei Naționale de Pictură. Joi, de la ora 17:00, vor fi desemnați câștigătorii.
Vor fi acordate premiile I, II și III, o mențiune și două premii speciale: Premiul special ”Florica Cruceru” și premiul special ”Doina Păuleanu”, pentru a le omagia pe cele două foste directoare ale Muzeului de Artă Constanța care ne-au lăsat moștenire un patrimoniu impresionant.
Redactor: Ce surprize ne-ați pregătit, doamna director Lelia Rus-Pîrvan, pentru festivitatea de încheiere a Bienalei Naționale de Pictură?
Directorul Muzeului de Artă Lelia Rus-Pîrvan:
Într-adevăr, foarte curând se apropie acest finisaj și ne-am gândit că este un moment bun pentru a promova câte ceva din ceea ce se întâmplă la noi în oraș. Avem o Facultate de Arte cu profil de actorie, de dans, de coregrafie, muzică, respectiv arte plastice, și atunci ne-am gândit să luăm doi colegi de la Universitatea ”Ovidius”, o coregrafă binecunoscută – Stela Cocârlea, care este un prieten al muzeului, întotdeauna aproape de noi, și colegul meu Alexandru Șerbănescu, pentru un moment care se numește Recycling Art și care pornește de la ideea că inspirația există pretutindeni în jurul nostru, în muzee, dar mai ales în operele de artă. Privitorul vine, culege informații, iar apoi imaginația lui face ca toate aceste imagini să devină vii. Vom avea și doi studenți ai Facultății de Arte, de la coregrafie, dar și studenți de la Arte Plastice care se vor implica în scenografia acestui moment, pentru că, practic, vor fi reproduse două lucrări celebre, două portrete.
Redactor: Ce ne puteți spune despre cele 100 de lucrări expuse? Cu toții știm că cei care au ajuns să participe la această Bienală sunt deja câștigători. Cu toate acestea juriul va avea o misiune foarte importantă. Despre ce este vorba?
Directorul Muzeului de Artă Lelia Rus-Pîrvan:
Participanții sunt din aproape toate orașele importante ale țării – București, Iași, Timișoara, Cluj, Alba Iulia, Târgu Mureș, Deva, Galați, Bacău, Tg. Jiu, Tulcea, Brăila, Constanța, Slobozia, Piatra Neamț și Suceava. Într-adevăr, toți participanții sunt câștigători pentru că ei deja au trecut printr-un filtru, printr-o grilă foarte severă, dar cei care vor lua premii putem spune că li se oferă o certitudine a valorii lor, a aprecierii breslei din care fac parte și cred eu că este un lucru foarte important să răsplătim artiștii pentru efortul pe care ei îl fac în mod constant. Ca o premieră, să-i spunem așa, este faptul că președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, domnul Petru Lucaci, va înmâna un premiu separat față de cele oferite de Consiliul Județean Constanța. Tot ca o premieră este și faptul că o parte dintre premiați vor participa, din 1 septembrie, la o Tabără de Pictură organizată în Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Cred că este extrem de important să continuăm această inițiativă pe viitor.
Tot în cadrul evenimentului de joi, 31 august, va fi lansat Catalogul Bienalei de Pictură, iar lucrarea care va obține Premiul I va intra în colecția Muzeului de Artă Constanța.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Redactor și foto: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu