Multe goluri și schimbări de scor în derby-ul clujean din Superliga de fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 22 august 2023, 07:35
Aseară s-au disputat ultimele două meciuri din etapa a-VI-a a Superligii de fotbal: Sepsi Sf.Gheorghe și AFC Hermannstadt au incheiat la egalitate,1-1, iar Universitatea Cluj a fost învinsă cu 4-3 de CFR Cluj după ce a condus cu 2-0.
Echipa gazdă antrenată de Anton Petrea nu a reușit să câștige derby-ul clujean deși a fost în avantaj.În urma acestui rezultat, CFR Cluj este pe locul 4, cu 10 puncte, în timp ce Universitatea Cluj rămâne cu 6 puncte, pe locul 12.
Pe primele trei locuri în clasamentul Superligii se află: FCSB, cu 15 puncte și cu un meci amânat, CS U Craiova (14 puncte) și Petrolul Ploiești (11 puncte).
Pe locurile de baraj (13 și 14) sunt echipele Oțelul Galați (5 puncte) și UTA (4 puncte), iar pe ultimele două locuri (15 și 16) se situează FC Botoșani și Poli Iași, cu câte 3 puncte.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FRF