COSTINEȘTI: Patru bărbați au fost REȚINUȚI, în urma altercației de pe plajă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 august 2023, 08:02
În data de 16 august, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești au reținut, pentru 24 de ore, patru bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Persoanele în cauză au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.
Amintim că, în cursul zilei de marți, polițiștii au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.
Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv șase bărbați.
Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști și jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Redactor – Daniel Țăndăreanu