FOTO | Mai e puţin şi se termină sezonul estival şi Canalul din Satul de Vacanţă este la fel de murdar ca la începutul verii
Publicat de Doina Sirbu, 2 august 2023, 17:43 / actualizat: 2 august 2023, 19:56
Concluzia este că multe instituţii s-au sesizat pe reţelele de socializare, unele cu poze care să arate că a fost curăţat Canalul din Satul de Vacanţă, dar, probabil, totul s-a făcut mai mult pe hârtie, dacă ne luăm după fotografiile făcute astăzi, 2 august, cu mizeria care pluteşte pe Canal…
Cu un focar de infecţie şi multă nepăsare! Cam aşa sunt întâmpinaţi, în continuare, turiştii, dar şi constănţenii care ies la o plimbare prin Satul de Vacanţă, odată, atracţia litoralului, acum doar o amintire urâtă pentru cei care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc şi nu numai.
Vorbim de mult discutatul Canal din Satul de Vacanţă ce a ajuns un fel de minge pe care autorităţile o pasează de la o instituţie la alta când vine vorba despre cine ar trebui să îl cureţe. Şi asta, în condiţiile în care deja este luna august şi mai e puţin până la finalul sezonului estival.
La începutul lunii, mai exact în data de 7 iulie, fostul city manager al Constanței, Felicia Ovanesian, publica pe Facebook imagini din Satul de Vacanță din Mamaia, în care canalul care străbate zona era colmatat și plin de gunoaie.
Felicia Ovanesian a explicat cine se face vinovat, în opinia sa:
Primăria e vinovată în subsidiar! Lacul nu e în administrarea primăriei (ci în cea a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură n. red.), deci nu poate cheltui pentru întreținerea lui! Putea însă continua buna practică pe care o instituisem: o dată pe săptămână, joia, înainte de weekend, curățau lacul asistații sociali! Nu ne costa nimic! Garda de Mediu Constanța, însă, cunoaste de zeci de ani situația. Și Direcția de Sănătate Publică, de asemenea! De ce au nevoie de sesizări ca să reacționeze? Acolo este o problemă de sănătate publică, e afectat ecosistemul multor păsări… despre ce vorbim?! Instituția Prefectului Constanța conștientizează faptul că instituții subordonate nu își fac treaba? Știe un municipiu întreg și nu știu autoritățile cu competente? S-a dat anul acesta vreo amendă?
Subiectul legat de Canalul din Satul de Vacanţă nu a fost trecut cu vederea nici de directorului general ANPC, Paul Anghel, care și-a exprimat revolta pe pagina sa de Facebook:
Pârâul care face legătura dintre Siutghiol și Lacul Tăbăcărie din Satul de Vacanță Mamaia, care pe vremuri era animat de bărci sau hidrobiciclete, este astăzi un focar de infecție!!! Gălăgie/muzica tare și în general manele, fum de grătare făcute direct pe aleile de trecere, semințe comercializate pe măsuțe, vestita hamsie bulgărească, mai de grabă gumă de mestecat decât produs alimentar, kitsch-ul general ca încercare de revigorare a unei stațiuni eșuate, în care, ciudat, cum de nu mai ajung turiștii!?
O rază de speranţă a venit în jurul datei de 20 iulie, de la Corina Martin, secretar general FPIOR și președinte de onoare RESTO Constanța care anunţase că pe 28 iulie era programată o întâlnire comună cu directorul general ANPC, Paul Anghel, dar și cu reprezentanții Primăriei, DSV și ai agenților economici chiar în Satul de Vacanță. Asociația Patronală RESTO a avut o iniţiativă de a curăţa Canalul.
Între timp, s-a sesizat şi Garda de Mediu Constanţa care a trimis că ”Notificarea transmisă de Garda de Mediu Constanța către ANPA și Primăria Constanța pentru salubrizarea canalului din Satul de Vacanță a avut efect. Urmare a discuțiilor avute cu reprezentanții celor două instituții, în cursul zilei de miercuri (26 iulie a.c.) au început acțiunile de salubrizare a canalului și zonei adiacente. Acțiunea este în desfășurare, fapt constatat astazi (28 iulie a.c.) de comisarii Gărzii de Mediu Constanța”.
În toată agitaţia asta referitoare la cine curăţă sau cine ar trebui să strângă mizeria, Primăria Constanţa a venit cu propriile explicaţii de ce nu poate curăţa Canalul care face legătura între Lacul Tăbăcărie şi Lacul Siutghiol.
- Cele 2 lacuri și canalul se află în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, motiv pentru care administrația locală nu poate interveni nici pentru igienizarea luciului de apă, nici pentru decolmatarea acestora.
- În anul 2021, Primăria Constanța a făcut demersuri pentru preluarea Lacului Tăbăcărie, dar care nu s-au concretizat însă.
- Administrația locală a organizat acțiuni de ecologizare, cu voluntari.
„Amintim că printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în iunie 2020, lacurile naturale, printre care și Siutghiol și Tăbăcărie, au trecut din administrarea ABADL în administrarea ANPA, dar abia în luna iulie a anului trecut, aceste suprafețe de apă au fost scoase din inventarul Ministerului Mediului și trecute în cel al Ministerului Agriculturii. Cu toate acestea, Primăria Constanța caută soluții pentru igienizarea și decolmatarea canalului de legătură Siutghiol – Tăbăcărie. Precizăm că în parcul Tăbăcărie, pe fondul formei de proprietate, administrația locală execută lucrări de întreținere spații verzi doar pe terenul municipalității, în limita competențelor teritoriale și conferite de lege. De asemenea, parcul va intra în acest an într-un proces de reabilitare care include alei, dotări și spații verzi, inclusiv reabilitarea malurilor lacului. Acest proiect este în etapa de elaborare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI). După aprobare, urmează proiectarea lucrărilor și ulterior se achiziționează execuția efectivă. Prin reamenajare urmărim creșterea îmbunătățirea accesibilității la elementele de cadru natural, precum și îmbunătățirea calității spațiului public urban“, au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
Replica fostului city manager, Felicia Ovanesian, nu a întârziat să apară sub forma unei postări pe Facebook:
IAR CU CIOARA VOPSITĂ.
După ce subiectul a ocupat prima pagină pe FB mai bine de o lună, astăzi au venit mult așteptatele „precizări și clarificări” ale primăriei cu privire la igiena ( lipsa de igienă) a lacului Tăbăcărie.
Am aflat astfel ceea ce se știa deja, anume că lacul se află în administrarea unei alte instituții.
Dar am aflat și noutăți. Adică am fost informați despre faptul că atâta vreme cât nu avem niciun drept asupra lacului, primăria nu-l poate igieniza. Dar caută soluții.
Soluția este simplă. Este suficientă lecturarea OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, mai precis a doar 2 articole, 24 indice 1 și art. 9 alin. (1) lit. e. Le redau integral.
Art. 241: „ (1) În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) (…) în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, PRIMARUL POATE APROBA EXECUTAREA DE CĂTRE AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE A ACŢIUNILOR DE CURĂŢARE ŞI IGIENIZARE. LUCRĂRILE SE EFECTUEAZĂ ÎN NUMELE ŞI PE CHELTUIALA PROPRIETARILOR NOTIFICAŢI, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul local, cu condiţia constituirii dreptului de creanţă şi a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificaţi în condiţiile legii.”
Art. 9 alin. (1) lit. (e): „ (1) Instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii: (…) e) să asigure curăţenia şi igiena ÎN IMOBILELE şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;”.
Conform art. 537 Cod civil, cursurile de apă sunt IMOBILE.
Pe înțelesul primăriei: aceasta are obligația de a asigura curățenie în toată Constanța, indiferent cine este proprietarul imobilului neîntreținut/neigienizat.
Dacă cineva, că e persoană fizică, juridică sau instituție nu își îndeplinește obligația de întreținere a curățeniei, primăria are OBLIGAȚIA DE A NOTIFICA acest lucru, iar dacă pasivitatea proprietarului persistă, de a efectua ea însăși lucrările, pe cheltuiala proprietarului. Sau a administratorului, de la caz la caz, nu dezvoltăm că nu e cazul.
Deci, încetați să căutați soluții, ele există din 2002, au trecut 21 de ani de când trebuia să le cunoașteți, aplicați-le.
Cât privește afirmația potrivit cu care primăria ar fi executat lucrări de igienizare a lacului cu VOLUNTARI, acest lucru nu este real.
Evident, au existat asemenea inițiative ale ONG-urilor, dar primăria nu a avut nicio legătură cu ele. Primăria a executat lucrări de igienizare a lacului până în luna martie, inclusiv, o dată pe săptămână, cu „asistați”. Iar acest lucru rezultă cu evidență din documente existente în primărie.
Cu plăcere.
În loc de epilog. Lăsați victimizarea și minciunile, învățați legile de care aveți nevoie în activitate, dacă nu știți ce să citiți consultați oficiul juridic sau avocații. Igienizați odată lacul, că s-a dus buhul în toată țara.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Radio Constanţa