INTERVIU | Profesorul Alexandru Mironov, la Academia Atlantykron: ”Mințile comunică și făuresc Viitorul, iar mai multe minți laolaltă au ca rezultantă mult mai mult decât suma minților”

Publicat de Adina Sîrbu, 31 iulie 2023, 14:05 / actualizat: 2 august 2023, 18:12
La Capidava, pe insula dunăreană “Inelul de piatră”, se desfășoară până vineri cea de-a 34-a ediție a Academiei Atlantykron. O întâlnire a celor pasionați de lumea tehnologiei, de educație și cercetare, care privesc spre viitor și încearcă să decripteze următorii pași pe care omenirea îi va face. Despre acest subiect, Laurențiu Despina a stat de vorbă cu profesorul, scriitorul și jurnalistul de știință, Alexandru Mironov
Atlantykron reunește aproximativ 400 de participanți, de la studenți și tineri, până la profesori universitari și academicieni, care, indiferent de vârstă, sunt uniți de pasiunea lor pentru știință și tehnologie, un adevărat propulsor pentru mersul omenirii.
Domnule profesor, mai întâi de toate, care este vectorul comunicațional al acestei academii de vară, organizată într-un cadru neconvențional, departe de lume, dar unind lumi? Ce își propune, ce ne transmite?
Alexandru Mironov:
Mințile comunică și făuresc Viitorul, construiesc Viitorul. Ideea este că mai multe minți laolaltă au ca rezultantă mult mai mult decât suma minților. Și atunci, oameni de diverse profesii, cercetători în adâncul creierului și atenți la noutățile din jur, se strâng laolaltă și discută. Chiar acum, când facem noi înregistrarea, tocmai s-a terminat o întâlnire cu dl. Răzvan Buzatu, politolog. Excepțională întâlnire, un adevărat regal! A vorbit despre felul în care este organizată lumea, despre lumea multipolară și despre felul în care educația poate să schimbe implicarea României în procesele planetare. A fost deosebit de important! Vor urma întâmplări, conferințe despre Inteligența Artificială, subiect foarte actual și care va rămâne actual următorii 10.000 de ani, chiar așa putem să spunem. Sunt întâlniri cu roboticeni, cu scriitori… Vedeți, cele două emisfere ale creierului pot fi împreună și ne putem bucura toți de rezultatele care sunt aici. Suntem prieteni.
Discutăm de misiuni pe Marte, de misiuni pe Lună. Elevii constănțeni au participat în mai multe rânduri în misiuni de cercetare la NASA. Se poate spune că suntem și noi acolo? Că am putea ajunge și noi în topul cercetării și mai apoi pe Lună și pe Marte?
Alexandru Mironov:
Marele profesor Ion Băraru funcționează în Constanța, la Liceul ”Mirce cel Bătrân”. Cu echipele domniei sale au ajuns la NASA mulți copii care au câștigat premii la rândul lor. Din învățământul constănțean avem o mulțime de remarcați de-a lungul timpului. Deci e clar că putem ajunge la performanță cu copiii care dau performanță. Și îmi pare bine că vin și aici o parte și se uită la la ceea ce facem noi.
Domnule Mironov, glumind un pic, nu vi se pare că în ultimii ani știința a depășit viteza regulamentară cu care fusesem obișnuiți în materie de descoperiri în tehnologie? Putem duce acest ritm?
Alexandru Mironov:
Dar cine stabilește ce-i regulamentar? Dumnezeu? Dumnezeu nu știe tehnică, așa că lasă omul să știe tehnică! Hotărâm noi pe urmă.
Un subiect la modă, de care aminteați și dvs. mai devreme, este Inteligența Artificială. Iar o întrebare care este pe buzele tuturor este cât de mult trebuie să ne temem de Inteligența Artificială? Ce părere aveți despre acest subiect de stringentă actualitate?
Alexandru Mironov:
Eu nu mă tem deloc. Fac un pas lateral și vă spun așa: vă temeți de curentul electric? Aveți idee ce speriați erau oamenii prin 1890-1900, când Edison și nebunul de Tesla au trimis lumină electrică de la Cascada Niagara până la New York și până la și Chicago. Iaca acuma avem curent electric și îl folosim. La fel va fi și cu Inteligența Artificială. Adică va fi normal să îi spun computerului meu” ia caută-mi, tu, cutare!”, ”să-mi rezolvi problemele cutare de ecuații integrale”. Deci n-am de ce să mă tem. Iar tehnica îi merge în urma inteligenței artificiale, căci inginerii – mecanică, electronică, electricitate – sunt gata să preia inițiativele și să șurubărească în dispozitivele de care avem nevoie.
Detalii despre ediția a 34-a a Academiei Atlantykron, 28 iulie – 4 august 2023 găsiți aici.
Fotografiile sunt realizate la ediția de anul trecut:
Interviu realizat de Laurențiu Despina/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Traian Bădulescu