Ascultă Radio România Constanța Live

Oficial, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, informații despre crima din MAMAIA

Oficial, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, informații despre crima din MAMAIA

Publicat de Adina Sîrbu, 27 iulie 2023, 07:36 / actualizat: 27 iulie 2023, 10:43

Prin ordonanţa din data de 27 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 26 iulie 2023, în jurul orei 02:30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat, în scop de răzbunare, la baza sportivă TENIS CLUB MAMAIA – BAZA NEPTUN din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța, unde a ucis-o, prin cruzimi, pe victima STOICA GHEORGHE, în vârstă de 69 de ani, iar în final a aruncat mai multe obiecte de vestimentaţie şi hârtii peste victimă şi a incendiat-o.

În cursul zilei curente procurorul de caz va formula propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce va fi trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Anterior, reprezentanții IPJ Constanța au transmis: 

Azi-noapte, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat un bărbat, de 49 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de omor. Acesta este suspectat că, în seara de 25 spre 26 iulie a.c., ar fi omorât un bărbat, de 69 de ani, în incinta unei baze sportive din stațiunea Mamaia. Bărbatul bănuit de comiterea crimei a fost încarcerat, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim, ieri dimineață, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în recepția unei baze sportive din stațiune, se află un bărbat decedat.

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 69 de ani. Vctima prezenta urme de violenţă pe corp.

Și medicii SAJ, solicitați la fața locului, l-au găsit pe bărbat fără semne vitale, cu arsuri pe o suprafață importantă a corpului, dar și cu alte traumatisme, toate leziuni incompatibile cu viața.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă RC

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România