Sectacolele extraordinare ”Ave Maria”, susținute de Corul Madrigal, revin pe faleza Cazinoului din Constanța
Publicat de Adina Sîrbu, 26 iulie 2023, 11:54
În zilele de 12 și 13 august, de la ora 21,00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul pe faleza Cazinoului din Constanța (zona grupului statuar Mihai Eminescu) la Spectacolul Extraordinar „Ave Maria”.
Unul dintre cele mai iubite spectacole de factură spirituală ale Corului Madrigal, „Ave Maria” – Johann Sebastian Bach | Charles Gounod, este dedicat Zilei Marinei Române, precum și sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
Alături de Corul Madrigal, dirijor Anna Ungureanu, și de copiii din corurile Cantus Mundi, actorul Marius Manole va completa programul spectacolului cu o colecție de texte sacre și universale.
Pentru al doilea an la Constanța, „Ave Maria” se va desfășura într-o scenografie specială, cu design de lumini și proiecții video, și se va încheia cu un spectacol de artificii unic în România, sincronizat cu muzica Madrigalului.
Regia spectacolului „Ave Maria” este semnată de Emil Pantelimon.
Spectacolul Extraordinar „Ave Maria” se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Facebook