Termen prelungit pentru validarea serviciilor medicale din cauza funcționării deficitare a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate

Publicat de Doina Sirbu, 19 iulie 2023, 13:44
CNAS a emis, ieri, un ordin care prevede că transmiterea și validarea serviciilor furnizate în 30 iunie sau care aveau termen de raportare această dată se poate face până la sfârșitul lunii iulie.
Pentru validarea serviciilor, medicamentelor și dispozitivelor medicale, precum și a serviciilor specifice programelor naționale de sănătate curative furnizate de la începutul acestei luni și până la data repunerii în funcțiune a platformei va fi emis un nou ordin. Reprezentanții CJAS Constanța susțin că cele mai multe probleme s-au înregistrat în primele zile ale lunii iulie.
Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu