Valul de dogoare se intensifică. Dobrogea nu scapă de temperaturile de foc
Publicat de Adina Sîrbu, 17 iulie 2023, 20:52
Marți, valul de căldură se va menține în sudul, sud-estul și local în vestul și centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade. Zone precum Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei sunt sub cod portocaliu de temperaturi ce vor urca până la 39 de grade.
Dobrogea este și mâine sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, nu sunt excluse furtunile, însoțite de intensificări ale vântului, iar valorile termice maxime vor fi cuprinse între 29 și 37 de grade.
Pe litoral, marți se anunță o maximă de 33 de grade la Constanța, iar în Deltă, la Sulina, vor fi 29 de grade.
Medicii atrag atenția că bătrânii, copiii și pacienții cu afecțiuni cronice, îndeosebi hipertensivii și cardiacii, sunt categoriile cele mai vulnerabile în fața valului de caniculă persistentă.
Doctorul Claudia Tatarici, de la SAJ Constanța, recomandă evitarea plimbărilor în aer liber între orele 10:00 și 18:00, dar și a activităților ce presupun efort (sport, grădinărit etc.), o hidratare corespunzătoare, aproximativ 2 litri de apă pe zi, evitarea băuturilor care conțin alcool și cofeină, consumul de legume și fructe proaspete.
Și Primăria vine cu recomandări: aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită, și păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura exterioară, iar ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 de grade Celsius.
În sprijinul constănţenilor intervin şi farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori şi hidrata în incinta acestora şi, în mare parte dintre ele, beneficiază gratuit de măsurarea tensiunii arteriale.
La Constanța, lucrătorii Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei vor asigura: stropirea cu apă a bulevardelor şi străzilor principale, stropirea spaţiilor verzi din parcuri, executarea dezinsecţiilor pe teritoriul municipiului, precum şi asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi posturi de prim-ajutor – mai anunță municipalitatea.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Forțele Navale și DSP Constanța