Ascultă Radio România Constanța Live

Ce spune primarul Constanţei, Vergil Chiţac, cu privire la acuzaţiile procurorilor DNA

Ce spune primarul Constanţei, Vergil Chiţac, cu privire la acuzaţiile procurorilor DNA

Publicat de Doina Sirbu, 13 iulie 2023, 17:29

În cursul acestei zile, procurorii DNA au făcut percheziții la sediul Primăriei Constanța, într-un dosar ce vizează suspiciuni de abuz în serviciu. Mai exact, este vorba despre organizarea de curse de formula 1 pe lacul Siutghiol, în această vară, eveniment pentru care, Primăria a alocat suma de 1.7 milioane de lei prin Club Sportiv Municipal Constanța.

În acest caz, primarul Constanței, Vergil Chițac, alături de directorul executiv Alin Vintilă și Andrei Talpeș, președintele CSM Constanța sunt sub urmărire penală sub aspectul comiterii infracțiunilor  de complicitate la abuz în serviciu.

Finanțarea competiției sportive, spun autorităţile, s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.

În replică, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, transmite următoarele:

Am luat notă de conținutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiție comparabilă cu Formula 1 pe uscat.

În comunicatul DNA se susține că finanțarea competiției sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecție publică și fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate, există contract de finanțare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menționat, există, de asemenea, și viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.

În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului),  art.181  alin.2 lit D, s-a finanțat de către Primăria Constanța un program sportiv desfășurat pe raza Mun. Constanța și organizat de către Federația Română de Yachting.

Suma a fost virată, prin CSM Constanța, în contul Federației Române de YACHTING. Nu la Monaco.

Am pus la dispoziția DNA toate documentele menționate și întreaga documentație de finanțare desfășurată, conform legii.

Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă și corectă față de această anchetă, ceea ce include abținerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spațiul public, cel puțin pe acest subiect.

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

 

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România