CANICULĂ în Dobrogea! Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iulie 2023, 07:34
Mai mult de jumătate din ţară a intrat joi sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, cu temperaturi care vor urca la 40 de grade în sudul Câmpiei Române şi sudul Banatului.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica, joi, 13 iulie, în cea mai mare parte a ţării, iar vineri, sâmbătă şi duminică (14, 15 şi 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Sunt vizate de avertizarea ANM 23 de judeţe din jumătatea sudică a ţării şi Capitala.
Temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi în sudul Câmpiei Române şi sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38 – 40 de grade Celsius. Nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18 – 22 de grade.
Potrivit sursei citate, valul de căldură va persista şi săptămâna viitoare.
Redactor – Daniel Țăndăreanu