Vremea se încălzește în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iulie 2023, 06:02
Duminică cresc temperaturile până la 27-29 de grade Celsius, în Dobrogea și pe litoral.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla cu unele intensificări.
Apa mării va avea 23-24 de grade Celsius.
Meteorologii au informat că o masă de aer cald va ajunge în România la începutul săptămânii viitoare.
Spre mijlocul săptămânii, vremea va deveni caniculară, cu temperaturi ce vor ajunge la 38 de grade la amiază.