Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Razie a forțelor de ordine în județ. Au fost aplicate zeci de amenzi

TULCEA: Razie a forțelor de ordine în județ. Au fost aplicate zeci de amenzi

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iulie 2023, 15:53

La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu jandarmii tulceni, au organizat pe raza întregului județ, acțiuni cu efective mărite având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În localitea Babadag, polițiștii și jandarmii din Tulcea au desfășurat o razie, acționând în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, respectiv: parcuri, terase, săli de jocuri de noroc, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, pentru asigurarea liniștii în comunitate și a disciplinei rutiere.

Astfel, au fost legitimate 251 de persoane și au fost efectuate 100 de testări cu aparatele etilotest și cu cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, 29 dintre acestea au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 39 au fost aplicate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

Polițiștii rutieri au reținut 16 permise de conducere, dintre acestea 11 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Prin prezența constantă în stradă și în zonele aglomerate, precum și prin activitățile specifice pe care le desfășoară, polițiștii și jandarmii tulceni asigură toți cetățenii județului nostru că se află la datorie, în sprijinul acestora, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate, informează IPJ Tulcea.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România