Se cunosc primele semifinaliste la Campionatul European de fotbal Under-21
Publicat de Catalin Donose, 2 iulie 2023, 06:37
Selecţionatele de tineret ale Spaniei şi Israelului s-au calificat, sâmbătă, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia.
Spania, care a câştigat grupa României, a dispus de Elveţia cu scorul de 2-1, după prelungiri, pe Stadionul Giuleşti din Bucureşti.
Sergio Gomez (68) a deschis scorul pentru iberici, Elveţia, viitoarea adversară a României în preliminariile ediţiei din 2025, a egalat in extremis prin Zeki Amdouni (90+1), dar Juan Miranda (103) a reuşit golul victoriei echipei Spaniei în prelungiri.
În penultimul act, Spania va înfrunta câştigătoarea din meciul Franţa – Ucraina.
Israelul a trecut de Georgia cu 4-3, la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal, 0-0, la capătul prelungirilor de la Tbilisi.
Pentru israelieni au transformat Gil Cohen, Omri Gandelman, Anan Khalaili şi Oscar Gloukh, iar pentru gazde au înscris. Irakli Azarov, Zuriko Davitaşvili şi Ghiorghi Moistsrapişvili.
Portarul Daniel Peretz a fost din nou providenţial, apărând şutul lui Ghiorghi Gogua, în timp ce Saba Hvadaghiani a tras în bară.
În semifinale, Israelul va înfrunta Portugalia sau Anglia.
Duminică, 2 iulie, ora 19, Anglia – Portugalia (Stadionul Shengelia, Kutaisi), ora 22, Franța – Ucraina (Cluj Arena, Cluj), ambele în direct la TVR 1.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă