De la 1 iulie, intră în vigoare noul contract cadru. Ce înseamnă acest lucru pentru persoanele asigurate

Publicat de Doina Sirbu, 26 iunie 2023, 08:57
Mai multe investigații și analize medicale, mai puțină birocrație pentru asigurați! De la 1 iulie, intră în vigoare noul contract cadru care stabilește condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Prevenția ocupă un loc tot mai important în asistența medicală primară, astfel că noul contract cadru vine cu reglementări suplimentare în acest domeniu, explică Aurelia Drăgoi, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța.
“În scopul consolidării prevenției, medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigații medicale paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații. Au fost introduse analize noi de laborator, care vor fi decontate. De asemenea, 10 noi servicii medicale de radiologie-imagistică medicală și medicină nucleară și, de asemenea, a fost reglementată posibilitatea decontării peste valoarea contractată, a analizelor pentru monitorizarea evoluției sarcinii”, spune Aurelia Drăgoi.
Accesul la medicul specialist devine mai simplu pentru pacienții cu anumite afecțiuni, precizează Aurelia Drăgoi.
“Persoanele care suferă de hemofilie, talasemie, sifilis, HIV- SIDA, dermatită atopică și alte șapte afecțiuni, se vor putea prezenta direct la medicul de specialitate, fără a fi necesară prezentarea unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un alt medic”, a mai precizat Aurelia Drăgoi.
Mai puține documente sunt solicitate și în cazul celor care au nevoie de dispozitive medicale, spun reprezentanții CJAS.
“La dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, pentru reducerea birocrației, se elimină taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, utilizarea cardului național de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescripțiilor pentru dispozitivele necesare pacienților cu unele afecțiuni ireversibile sau cu încadrare în grad de handicap accentuat ori grav, va fi nelimitată”, a mai spus Aurelia Drăgoi.
În ceea ce privește asistența spitalicească, în noul contract cadru sunt introduse peste 100 de servicii noi pe lista celor care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi.
Redactor: Cătălina Radu/ Editor online: Doina Sîrbu/ Foto: pexels.com