UPDATE | Incendiu la Rafinăria Petromidia Năvodari! Nu au fost înregistrate victime FOTO/VIDEO/AUDIO

Publicat de , 21 iunie 2023, 14:22 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:23
Un incendiu a izbucnit, în jurul orei 15:00, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Zeci de pompieri intervin la faţa locului. Până în acest moment, nu au fost identificate victime, informează IGSU.
Declaraţia purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica:
„În jurul orei 15, prin apel unic la 112, am fost solicitați să intervenim la Rafinăria Petromidia pentru lichidarea unui incendiu. În aceste momente, intervin peste 70 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, la fața locului. Ceea ce vă pot spune este că, din fericire, până la această oră nu au fost identificate victime. Avem informații că au fost trei angajați pe instalația de hidrocracat, care, din fericire, se pare că s-au autoevacuat atunci când a avut loc explozia. Intervenim momentan cu nouă autospeciale de stingere, cu autospeciala de transport victime multiple, un echipaj CBRN, cinci ambulanțe SMURD, opt ambulanțe SAJ și două autoscări, plus echipajele de pompieri din cadrul Rafinăriei.
Totodată, din ordinul inspectorului general de la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost dispuse ca măsuri suplimentare, să ne vină în ajutor alte nouă autospeciale de stingere de la județele București, Ilfov, Tulcea, Călărași și Ialomița. Doresc să fac precizarea că de la București-Ilfov vom avea în sprijin și patru roboți de stingere, care au intrat recent în dotarea inspectoratului. Totodată, în jurul orei 15. 44 a fost emis un mesaj RO-ALERT pe raza localității Năvodari, din cauza degajărilor mari de fum care se manifestau. Totodată, echipajul CBRN a efectuat măsurători la fața locului, iar până la această oră nu au fost identificate măsurători peste limita normală care ar putea pune în pericol populația. Din primele informații pe care le avem, se pare că incendiul a izbucnit la instalația de hidrocracat. În aceste momente, intervenția este una foarte dificilă din cauza locației, care este una foarte periculoasă. Colegii mei se focalizează pe localizarea și lichidarea incendiului, după ce au fost făcute căutări de victime. Vom reveni cu cauza probabilă a incendiului, la finalizarea intervenției. Misiunea este una în dinamică la această oră.“
La momentul izbucnirii, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
„Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele din teren vor fi suplimentate cu 5 autospeciale de stingere, respectiv 2 din județul Călărași, 2 din județul Ialomița și 1 din județul Tulcea“, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
La fața locului, echipajele operative au efectuat măsurători, în urma cărora nu au fost identificate substanțe periculoase.
„Laboratorul Agenţiei pentru Protectia Mediului Constanţa a efectuat analize pentru determinări de formaldehida şi COV, la limita amplasamentului, urmând să emită buletinele de analiză“, a transmis Garda de Mediu Constanţa.
Update, ora 18:00 – „Nu se mai degajă fum în atmosferă şi nu se percepe miros, cu disconfort olfactiv“, au informat reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa.
Steluţa Popescu, comisarul şef al Gărzii de Mediu Constanţa:
Update, ora 18:30 – Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.
******
O explozie urmată de un incendiu a avut loc şi în urmă cu doi ani, pe 2 iulie 2021, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața chiar în urma exploziei. Ulterior, alţi doi răniţi au murit la spital.
Reporter: Adrian Băncilă / Editor online: Alina Enache / Foto/video: ISU Dobrogea/Radio Constanţa