TULCEA: Nicio navă nu mai poate acosta în satul Pătlăgeanca; malul cu pontonul s-a surpat
Publicat de , 19 iunie 2023, 15:59
Nicio navă nu mai poate acosta în satul tulcean Pătlăgeanca, aflat pe braţul Chilia al Dunării, după ce, luni, malul fluviului în zona în care pontonul societăţii Navrom Delta SA s-a surpat, din cauza nivelului crescut al Dunării, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al firmei, Nicolae Chichi.
El a menţionat că societatea pe care o conduce, singura din judeţul Tulcea care primeşte subvenţii din partea ministerului de resort pentru a asigura transportul regulat de mărfuri şi călători în Deltă, caută soluţii pentru aşezarea pontonului în condiţii de siguranţă şi că, luni, toţi călătorii care au vrut să coboare în Pătlăgeanca au trebuit să fie debarcaţi la Ceatalchioi.
„La Pătlăgeanca, apele fiind foarte crescute, curenţii foarte mari, apa a săpat în mal, în zona în care este aşezat pontonul nostru, iar malul s-a surpat (…) Infrastructura la care noi ne aşezăm pontonul de acostare trebuie asigurată de autorităţi. Administratorul căii navigabile este Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ). Aşa cum pe braţul Sulina avem estacade la care sunt pontoane de acostare, unde navele opresc, tot aşa pe braţele Sfântu Gheorghe şi Chilia trebuie aşezate infrastructuri“, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv Nicolae Chichi.
El a mai spus că pe braţul Chilia al Dunării există doar o singură infrastructură creată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime la Chilia Veche şi a menţionat că în celelalte localităţi există riscul repetării situaţiei din Pătlăgeanca.
„La Pardina, Ceatalchioi, Periprava, pontoanele nu sunt ferm prinse, neavând infrastructură. Infrastructura portuară din portul Tulcea trebuie să fie în fiecare localitate. Acostarea navelor trebuie să se facă în deplină siguranţă, iar din acest motiv trebuie să avem infrastructură. (…) Autorităţile locale, primăriile, Consiliul Judeţean, AFDJ trebuie să fie preocupaţi să creeze infrastructuri de acostare în Deltă pentru ca cei care operează să aibă unde să acosteze. Acolo trebuie să vină o salvare, o navă de pompieri, avem şi situaţii limită. Trebuie făcută o infrastructură de acostare sănătoasă în toate localităţile, nu aşa, legăm pontoanele de sălcii“, a mai spus directorul executiv al societăţii, Nicolae Chichi.
Potrivit acestuia, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de pe lângă Prefectura judeţului se va întruni marţi în şedinţă pentru a analiza situaţia din Pătlăgeanca.
Sursa: Agerpres / Foto: unsplash.com