Calendarul zilei – 18 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 18 iunie 2023, 05:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 17:28
S-a întâmplat într-o zi de 18 iunie
* Cu 208 ani în urmă (1815) a avut loc Bătălia de la Waterloo (localitate în Belgia), în timpul căreia împăratul francez Napoleon I Bonaparte (1804-1814 şi 1815), unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie, este definitiv învins de coaliţia anglo-prusacă. Politica externă a lui Napoleon I s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814), a revenit în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar a fost înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit (la 5.V.1821)
* Acum 113 ani (1910), între 18.VI şi 7.VII, a avut loc primul concurs aviatic european, constând într-un circuit între 19 oraşe din Franţa, Olanda, Belgia şi Anglia
* În urmă cu 98 de ani (1925) era votată Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale, prin care patronii tuturor întreprinderilor erau obligaţi să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru cele religioase şi pentru ziua de 1 Mai (unde era foc continuu se acorda repaus ehivalent în alte zile ale săptămânii)
* Acum 97 de ani (1926) s-a înființat, la Zürich, în Elveția, Federația Internațională de Filatelie (FIF), pentru a promova colectarea de timbre și filatelia, pentru a stabili și menține relații strânse cu comerțul filatelic și administrațiile poștale și pentru a promova expozițiile filatelice
* Se împlinesc 70 de ani (1953) de când Egiptul s-a proclamat republică, monarhia fiind abolită. La data de 23.VII.1952 a fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a „ofiţerilor liberi”, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a determinat abdicarea, peste câteva zile (la 26 iulie), a regelui Faruk, în favoarea fiului său minor, Ahmad Fuad al II-lea
* Cu 23 de ani în urmă (2000) era fondat postul de radio „Vocea Basarabiei”, sursă de referinţă în arealul mass-media românesc din R. Moldova şi de peste hotare; fondator şi director Valeriu Saharneanu. În prezent, Vocea Basarabiei emite pe 8 frecvenţe, dislocate în Chişinău, Nisporeni, Glodeni, Drochia, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Căuşeni. Cea mai mare parte a grilei o constituie emisiunile de ştiri, dezbaterile și analizele.
Aniversări – Comemorări
– Duminica a doua după Rusalii (Duminica Sfinţilor Români) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– „Ziua Constructorilor Militari”; în anul 1920 s-a înfiinţat, la această dată, Direcţia Construcţii şi Domenii Militare
– „Ziua Victimelor Deportării în timpul Regimului Comunist”, inițiată în 2020 de senatorul PNL Ion Marcel Vela, este marcată pentru a arăta dramele și pierderile suferite de victimele deportate de regimul comunist, amintind de Deportarea în Bărăgan din 18 iunie 1951, una din cele mai ample acțiuni de acest gen din România comunistă. NOTĂ: Deportarea în Bărăgan (începută în noaptea de după Rusalii) efectuată de regimul comunist a fost cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în fosta Uniune Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945. Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Cominform, populaţia din zona de frontieră reprezenta pentru guvernul comunist de la București „un factor ridicat de risc”. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de km. populaţia să fie „dislocată”; un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.230 de persoane, din care 33.000 au fost bănăţeni, din 258 de localităţi, din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Câmpia Bărăganului. Au fost vizate grupuri sociale şi etnice considerate de risc: chiaburi (ţărani înstăriţi), comercianţi, foşti industriaşi, refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, evrei şi alţii. În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forţat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii
– 1855: S-a născut omul politic Constantin C. Arion; s-a numărat printre conducătorii Partidului Conservator; ministru în mai multe rânduri (al cultelor şi instrucţiunii publice, de interne, al agriculturii şi domeniilor, de externe – 1918); a avut un rol important în impunerea legii prin care s-a acordat Academiei Române suma necesară pentru construirea unui local special destinat bibliotecii – 1912; membru de onoare al Academiei Române din 1912 (m. 1923)
– 1882: S-a născut Ştefania Mărăcineanu chimistă şi fiziciană, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii; în 1930 înfiinţează primul Laborator de Radioactivitate din România la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (m. 1944)
– 1898, 18/30: A murit Alexandru Papadopol-Calimah, istoric (lucrări privind istoria românilor), publicist şi om politic (militant pentru unirea Principatelor; ministru de externe în perioada 1865-1866); membru titular al Academiei Române din 1876, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886) (n. 1833) – 125 ani
– 1914: S-a născut Alexandru Raicu, poet, prozator, traducător şi jurnalist (m. 1991)
– 1916, 18.VI/1.VII: S-a născut Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (m. 1998)
– 1917, 18.VI/1.VII: A murit Titu Maiorescu, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof şi jurist; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist), iar ulterior al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914); de mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene „Junimea”; întemeietor al criticii literare româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887) (n. 1840). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morții 1.VII.1917
– 1930: S-a născut pictorul și profesorul Leon Vreme (m. 2017). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 22.VII.1930
– 1948: S-a născut poetul, ziaristul şi cantautorul Ion Zubaşcu (m. 2011) – 75 de ani
– 1958: S-a născut cântăreţul şi compozitorul de muzică folk Octavian Bud (m. 2017) – 65 de ani
– 1978: A murit Iulian Gavăţ, inginer şi geolog; a desfăşurat o muncă de pionierat în geofizica românească de prospecţiune (împreună cu T. P. Ghiţulescu, a fost autorul primei lucrări româneşti de prospecţiune gravimetrică, executată pe masivul de sare de la Floreşti-Prahova); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900) – 45 de ani
– 1990: S-a născut Sandra Raluca Izbașa, gimnastă de talie mondială și antrenoare
– 2002: A murit Sorin Postolache, publicist, caricaturist şi fotograf (n. 1947)
– 2006: A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară Gică Petrescu (n. 1915)
– 2016: A murit Nae Cosmescu, regizor de teatru şi televiziune, jurnalist şi pamfletar (n. 1940)
– 2019: A murit Pavel Chihaia, dramaturg, romancier, eseist, istoric de artă, publicist și realizator de emisiuni radio; stabilit, din 1978, în Germania, la München (n. 1922)
– 2019: A murit inginerul mecanic și profesorul Ştefan Staicu, personalitate de referinţă a aerodinamicii şi mecanicii roboţilor, cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea şcolii româneşti iniţiate de acad. Elie Carafoli; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (n. 1940)
– 2020: A murit graficianul Sergiu-August Georgescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București și profesor al Universității de Artă București (n. 1931)
– 2022: A murit mezzo-soprana Iulia Buciuceanu, prim-solista Operei Române din Bucureşti în perioada 1952-1983; sora actriței Tamara Buciuceanu, soția actorului George Constantin și mama actorului Mihai Constantin (n. 1931, la Tighina, în Basarabia) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Teheran: Președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, va efectua o vizită în Iran
– Lisabona: Prim-ministrul finlandez Sanna Marin va vizita Portugalia (18 – 21 iun.)
– Elveția: Referendum pe mai multe probleme-cheie, inclusiv regulile fiscale pentru multinaționale, neutralitatea carbonului și măsurile anti-Covid
– Salé, Maroc: Reluarea procesului jurnalistei Hanane Bakour
– Mali: Dată programată pentru un referendum privind o nouă Constituție
– Montréal: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Canadei, Grand Prix – cursa finală
– Rotterdam, Țările de Jos: Fotbal – Finala UEFA Nations League
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Gastronomiei Sustenabile”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 21 decembrie 2016. Statele membre au convenit că o gastronomie sustenabilă poate juca un rol datorită interconexiunilor sale cu cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: promovarea dezvoltării agricole, securităţii alimentare, nutriţiei, producţiei durabile de alimente şi conservarea biodiversităţii
– „Ziua Internaţională a Tatălui”, se sărbătoreşte în cea de-a treia duminică a lunii iunie, în peste 52 de ţări din lume, printre care se numără: Marea Britanie, SUA, Canada, Franţa, Cipru, Africa de Sud, Olanda, Grecia, Ungaria, Japonia, China, India, Arabia Saudită, Turcia, Venezuela, Argentina, Irlanda, Singapore. Ziua a fost sărbătorită pentru prima dată în 1910, în Spokane, Washington, la iniţiativa lui Sonora Smart Dodd (1882-1978), fiica veteranului american de război William Jackson Smart, care şi-a crescut singur copii, după ce soţia sa a murit la naşterea celui de-al şaselea copil. În 1972, această zi a fost recunoscută la nivel oficial în calendarul sărbătorilor naţionale, după ce legea a fost semnată de preşedintele american Richard Nixon. NOTĂ: În România, această zi se sărbătoreşte, începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai
– 1464: A murit pictorul flamand Rogier van der Weyden, unul dintre pictorii importanţi ai Evului Mediu (n. ~1400)
– 1757: S-a născut Ignace Joseph Pleyel, compozitor austriac, editor muzical şi constructor de piane (m. 1831)
– 1799: S-a născut astronomul englez William Lassel, descoperitorul sateliților planetelor Uranus (Ariel, Umbriel) și Neptun (Triton, Hyperion) (m. 1880)
– 1818: S-a născut compozitorul francez Charles Gounod (m. 1893) – 205 ani
– 1845: S-a născut medicul militar şi parazitologul francez Charles-Louis-Alphonse Laveran, cercetări asupra bolilor tropicale; Premiul Nobel pentru medicină în 1907, pentru cercetările efectuate asupra rolului protozoarelor ca agenţi patogeni; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (m. 1922)
– 1903: S-a născut Carlo Tagliavini, lingvist şi filolog italian; autor al unei valoroase lucrări despre limbile romanice; numeroase studii privind limba, literatura şi folclorul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române (1928, reconfirmat în 1965) (m. 1982) – 120 de ani
– 1913: S-a născut Sylvia Field Porter, economistă americană şi renumită autoare de editoriale în domeniul financiar (m. 1991) – 110 ani
– 1918: S-a născut Jerome Karle, chimist şi fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1985, împreună cu matematicianul american H. A. Hauptman; a studiat şi dezvoltat metodele de determinare prin difracţie a structurii cristaline (m. 2013) – 105 ani
– 1921: A murit Eduardo Acevedo Díaz, prozator, politician și jurnalist uruguayan, unul dintre creatorii romanului istoric în ţara sa (n. 1851)
– 1922: S-a născut Donald Keene, scriitor, traducător și profesor universitar american; un erudit în domeniul literaturii japoneze, primul străin care a primit cea mai înaltă distincţie culturală din Japonia (m. 2019)
– 1936: A murit Maxim Gorki, romancier, dramaturg și activist politic rus, fondator al realismului socialist în literatură (n. 1868)
– 1940: S-a născut Mirjam Pressler, scriitoare și traducătoare germană (m. 2019)
– 1942: S-a născut Sir Paul McCartney, solist vocal, instrumentist şi compozitor britanic; s-a remarcat inițial ca membru al celebrului grup „The Beatles”
– 1942: S-a născut criticul de film, jurnalistul şi scenaristul american Roger (Joseph) Ebert; primul critic de film care a primit premiul „Pulitzer” (în 1975) şi primul care care a fost recompensat (în 2005) cu o stea pe Bulevardul Celebrităţilor – Walk of Fame (Bulevardul Hollywood din Los Angeles) (m. 2013)
– 1943: S-a născut Raffaella Carrà (numele real: Raffaella Maria Roberta Pelloni), cântăreaţă, dansatoare, prezentatoare de televiziune şi actriţă italiană; considerată „regina televiziunii italiene” (m. 2021) – 80 de ani
– 1949: S-a născut Lech Kaczyński, fostul preşedinte al Poloniei între anii 2005 – 2010 (m. 2010, într-un accident aviatic, la Smolensk, în Rusia)
– 1952: S-a născut Isabella Rossellini, actriţă de film, scenaristă, producătoare, model și filantroapă italiană și americană; fiica actriţei Ingrid Bergman şi a regizorului Roberto Rossellini
– 1952: S-a născut chitaristul trupei pop suedeze ABBA, Lasse Wellander; a acompaniat trupa pe mai multe albume şi în numeroase turnee începând din anii ’70 (m. 2023)
– 1955: A murit compozitorul elveţian Willy Burkhardt (n. 1900)
– 1957: S-a născut Richard Powers, romancier și profesor american; lucrările lui explorează efectele științei și tehnologiei moderne
– 1963: S-a născut generalul-maior în rezervă Rumen Georgiev Radev, om politic bulgar, preşedinte al Bulgariei din 22 ian 2017; fost comandant al Forţelor Armate Aeriene ale Bulgariei (2014-2016) – 60 de ani
– 1963: A murit actorul mexican de film Pedro Armendáriz (n. 1912) – 60 de ani
– 1964: A murit pictorul italian Giorgio Morandi (n. 1890)
– 1982: A murit actorul german de film Curd Jürgens (n. 1915)
– 1989: A murit I. F. Stone (Isidor Feinstein Stone), jurnalist de investigaţie şi scriitor american; celebru pentru revista sa „I.F. Stone’s Weekly” (n. 1907)
– 1997: A murit (la Köln, Germania) scriitorul disident rus Lev Kopelev (urna funerară a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997) (n. 1912)
– 2000: A murit Nancy Marchand, actriță americană (n. 1928)
– 2006: A murit Vincent Sherman, regizor, scenarist, producător şi actor american (n. 1906)
– 2008: A murit Jean Delannoy, regizor, scenarist, actor şi producător francez de film (n. 1908) – 15 ani
– 2010: A murit scriitorul portughez José Saramago; Premiul Nobel pentru literatură în 1998; singurul scriitor lusitan laureat al acestui premiu (n. 1922)
– 2011: A murit Clarence Clemons, saxofonist american (n. 1942)
– 2014: A murit pianistul şi compozitorul american de jazz Horace Silver, pionier al curentului hard bop din anii ’50 ai secolului XX (n. 1928)