Spitalul CF Constanța ar trebui să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor, nu să treacă în subordinea autorităților locale

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iunie 2023, 13:18
Guvernul intenționează transferarea celor 15 spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii către autorităţile locale, pentru ca serviciile acestora să fie aduse cât mai aproape de nevoile comunităţii.
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța are în subordine Spitalul Port și ambulatoriul de specialitate, din bulevardul I.C. Brătianu.
Managerul unității sanitare, dr. Iuliana Botezatu, spune că Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța ar trebui să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor și nu să treacă în subordinea autorităților locale, întrucât reglementările internaționale prevăd ca portul să aibă un spital.
Dr. Iuliana Botezatu:
Noi sperăm ca Spitalul Clinic Căii Ferate Constanța, cu toate cele trei unități sanitare ale lui, să rămână în continuare în subordinea Ministerului Transporturilor, având în vedere fapte obiective și situații la nivel internațional care reglementează această obligativitate ca portul să aibă un spital, ca structurile din cadrul acestei instituții sanitare să deservească în primul rând siguranța în transporturi și siguranța națională ș.a.m.d.
Redactor: Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Alina Enache