Județul TULCEA: Șofer scos din trafic cu o alcoolemie de 1,77 mg/l
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 mai 2023, 09:01
Ieri, 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au depistat în trafic, pe o stradă din localitatea Mineri, un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 34 de ani, din județul Tulcea.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul indicând concentrația de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează IPJ Tulcea.
Redactor – Daniel Țăndăreanu