CONSTANȚA: Cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 mai 2023, 10:43
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă o atenționare cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină, în mai multe județe din țară, inclusiv Constanța. Atenționarea este valabilă până la ora 23:00.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni”, informează ANM.
Redactor – Daniel Țăndăreanu