Litoralul pentru toți – vacanță ieftină la mare, până pe 18 iunie

Publicat de , 23 mai 2023, 08:41
Hotelierii de pe litoral așteaptă turiști, în această perioadă, cu 8.000 de locuri de cazare și tarife de până la până la 70 % mai mici decât cele din vârf de sezon. „Litoralul pentru toți” este pentru hotelieri o repetiție binevenită înaintea celei mai încărcate perioade a verii, spune Ștefan Necula, reprezentant tour operator:
„Majoritatea hotelurilor cu această ofertă se deschid spre sfârșitul lunii mai. Prețurile de anul acesta pornesc de la 69 lei pe noapte, pentru o cameră dublă la trei stele, ceea ce, credem noi că, pentru debutul sezonului, este un preț foarte atractiv pentru litoralul românesc. Explicația este că, în prima parte a sezonului, printre turiștii care își doresc să aibă mai multă liniște pe litoral, în primul rând, sunt cei care vor să beneficieze de cele mai bune tarife aferente sezonului estival. Chiar dacă suntem la începutul sezonului, deja temperaturile au început să crească, este soare și deja plajele, unele dintre ele, sunt deja amenajate, își așteaptă turiștii.“
Publicul țintă este cel cu bugete mai mici, să zicem, spre medii, care alege să vină pe litoral în perioada aceasta, pentru că avem costuri foarte, foarte mici pe zona de cazare.
Da, interesul este acela de a putea avea un grad de ocupare mai mare în perioada aceasta de debut de sezon. Există interes, hotelierii și-au pregătit deja unitățile, își așteaptă turiștii, mizează pe aceste tarife foarte mici pentru a face volume în această perioadă. Cei care mizează pe oferta Litoralul pentru toți, cu siguranță cred eu că vor avea ceva volume în perioada asta. Sunt peste 50 de unități înscrise în programul Litoralul pentru toți.
Eu spun că aceștia au deschis în această perioadă și își doresc să ofere publicului aceste tarife minimale pentru a se putea antrena, să zic așa, pentru sezonul estival. Știm foarte bine că personalul este la început de sezon și trebuie să își intre în formă.