La MALIUC, în Deltă, se desfășoară Serbările Scrumbiei. Sunt curse navale suplimentare pentru doritori
Publicat de Adina Sîrbu, 20 mai 2023, 10:06
În zilele de 20 și 21, la Maliuc, au loc Serbările Scrumbiei.
Vizitatorii vor putea admira articole vestimentare locale, să deguste preparatele culinare specifice Deltei, să se familiarizeze cu obiceiurile și tradițiile locului și să asiste la spectacole susținute de Ioana Cojocariu, Ansamblul Rusalka – Mila 23 si Ansamblul ”Baladele Deltei”.
Pentru a veni în sprijinul celor care vor să participe la eveniment, societatea care asigură transportul naval de pasageri a pregătit curse speciale, după cum a declarat directorul executiv al companiei, Nicolae Chichi:
Am suplimentat numărul de curse, avem o cursă dedicată acestei sărbători, cu plecare dimineața la ora 9,00 din Tulcea și întoarcere după-amiază, Maliuc fiind o localitate apropiată de Tulcea.
Programul complet al curselor:
Sâmbătă, 20.05.2023:
Plecări din Tulcea:
ora 09.00 – Fregata (suplimentară)
ora 10.00 – Nava semirapidă Expres 2
ora 13.30 – Nava BANAT
Plecări din Maliuc:
ora 15.15 – Nava semirapidă Expres 2
ora 18.00 – Fregata (suplimentară)
Duminică, 21.05.2023:
Plecări din Tulcea:
ora 10.00 – Nava semirapidă Expres 1
ora 13.30 – Nava MOLDOVA
Plecări din Maliuc:
ora 09.10 – Nava BANAT
ora 15.15 – Nava semirapidă Expres 1
De asemenea, turiștii care vin cu autoturismele la Tulcea și vor să ajungă în satele înconjurate de ape din Deltă își pot lăsa mașinile în parcarea de tip park & ride, de 130 de locuri, deschisă pe strada Isaccei din municipiu și pentru care, până la finele lunii, nu se percepe taxă.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Navrom Delta S.A.