Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Lecție pentru un mediu mai curat pentru elevi din 5 țări europene

CONSTANȚA: Lecție pentru un mediu mai curat pentru elevi din 5 țări europene

Publicat de Adina Sîrbu, 11 mai 2023, 13:11

Elevi de la Școala gimnazială Viceamiral „Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, alături de colegi și profesori din țările partenere ale proiectului european Save the nature, save the future – Grecia, Turcia, Cehia, Portugalia și România, au vizitat astăzi, 11 mai 2023, Stația de epurare Constanța Nord, pentru a cunoaște procesul tehnologic al tratării apelor uzate.

În camera de comandă SCADA – unitate care asigură automatizarea, monitorizarea și controlul proceselor tehnologice de la distanță, copiii au fost întâmpinați de specialiștii stației care le-au explicat oaspeților, dornici de a cunoaște lucruri noi, în ce constă epurarea apelor uzate preluate prin sistemul de canalizare.

Stația de epurare din zona de nord a municipiului Constanța a fost construită în anul 1967, fiind dotată doar cu o treaptă de epurare primară. Ulterior, cu sprijinul fondurilor europene, a fost ridicată o nouă stație, prevăzută cu tehnologie de epurare mecano-biologică avansată, cu capacitate de tratare pentru o populație echivalentă de peste 250.000 de locuitori. Aceasta deservește partea de nord a orașului Constanța, dar preia ape uzate menajere și pluviale și din stațiunea Mamaia, orașul Ovidiu și cartierul Palazu Mare. În acest an, tot cu sprijin european, urmează să fie montate panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică.

După descoperirea celor mai importante informații despre procesele mecanice, biologice și chimice în urma cărora apele colectate din rețeaua de canalizare a orașului sunt curățate de impurități și evacuate în Marea Neagră, la o distanță de 4 km în larg, reprezentantul companiei de apă i-a condus pe elevi să urmărească îndeaproape etapele de tratare din cadrul stației: zona grătarelor rare și dese, deznisipatorul, separatorul de grăsimi, bazinele biologice, camera de distribuție și decantoarele. Astfel, oaspeții au aflat că stația dispune de tehnologie de ultimă generație, având o funcționare complet automatizată, cu senzori de monitorizare pe toate etapele a parametrilor apei epurate.

Totodată, s-a  tras un semnal de alarmă privind sănătatea naturii, elevii fiind îndrumați asupra modului în care pot proteja rețeaua de canalizare, contribuind astfel la ocrotirea mediului și reducerea poluării. Chiuveta sau vasul de toaletă nu sunt echipate pentru resturi alimentare, uleiuri, obiecte solide, produse de igienă, materiale chimice ș.a., care pot afecta grav sistemul de canalizare. În acest sens, RAJA Constanța derulează permanent campanii de conștientizare a populației privind protejarea biodiversității și sănătății publice, în toate formele ei. De aceea organizează frecvent acțiuni cu rol de informare asupra calității apei și a mediului înconjurător, cu accent pe protejarea sistemului de preluare a apelor uzate.

Pe de altă parte, copiii au fost sfătuiți să consume cu încredere apa de la robinete, care este certificată ca aliment din punct de vedere calitativ și care este sigură pentru sănătate, fiind monitorizată permanent în laboratoarele societății.

Elevii au fost foarte atenți la explicațiile specialiștilor din domeniul apei, au adresat diverse întrebări referitoare la tehnologia funcționării unei stații de epurare și au declarat că au înțeles foarte bine principiul epurării, atât de necesar pentru un mediu mai curat pentru sănătatea noastră – se arată în comunicatul reprezentanților RAJA S.A.

 

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: RAJA S.A.

apa, robinet - foto - unsplash
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:27

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:52

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost la datorie,...

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere
Lacul Ciuperca - foto - Primaria Tulcea
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:40

TULCEA: Propunerea privind pescuitul sportiv pe lacul Ciuperca, în dezbatere publică

Primăria municipiului Tulcea așteaptă, până miercuri, sugestiile locuitorilor cu privire la proiectul de hotărâre pentru modificarea unei...

TULCEA: Propunerea privind pescuitul sportiv pe lacul Ciuperca, în dezbatere publică
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:36

AUDIO | În Marea Neagră sunt testate specii tropicale de pește

După stridii japoneze și păstrăv curcubeu, specialiștii din cadrul Institutului de Cercetări Marine ”Grigore Antipa” din Constanța,...

AUDIO | În Marea Neagră sunt testate specii tropicale de pește
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:10

„Ora cu și pentru animale”, opționalul școlar ce ar putea intra în oferta națională de învătământ din 2026

Directorul Direcției Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, Hilde Tudora, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că...

„Ora cu și pentru animale”, opționalul școlar ce ar putea intra în oferta națională de învătământ din 2026
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 08:39

22 aprilie – Ziua Planetei Pământ – Ziua Internațională a Mamei-Pământ (ONU)

La 22 aprilie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Planetei Pământ – Ziua Internațională a Mamei-Pământ (ONU), care în 2025 are...

22 aprilie – Ziua Planetei Pământ – Ziua Internațională a Mamei-Pământ (ONU)
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 08:23

AUDIO | S-au înmulțit atacurile prin apeluri telefonice. Interviu cu Cezar Bărbuceanu, expert în politici și strategii din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică

Telefonul mobil este accesoriul cu ajutorul căruia putem face multe lucruri care ne sunt de ajutor, dar mai nou el a devenit și o “poartă”...

AUDIO | S-au înmulțit atacurile prin apeluri telefonice. Interviu cu Cezar Bărbuceanu, expert în politici și strategii din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică