Ascultă Radio România Constanța Live

Campanie de microcipare și sterilizare a animalelor din rase comune, la Valu lui Traian

Campanie de microcipare și sterilizare a animalelor din rase comune, la Valu lui Traian

Publicat de , 10 mai 2023, 14:34

Autoritățile locale din comuna Valu lui Traian anunță reluarea campaniei de microcipare și sterilizare a animalelor din rase comune. Reprezentanți ai primăriei și ai Asociaţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor vor ajunge în gospodării, începând de pe date de 15 mai,  pentru inventarierea și microciparea gratuită a animalelor. 

Într-un comunicat al Primăriei Valu lui Traian se arată că fiecare deținător de animale este obligat să le declare la primărie sau la DSV, iar cei care dețin câini trebuie obligatoriu să îi microcipeze și sterilizeze.
După finalizarea acțiunii vor începe verificările conform legii, iar în caz  de neconformare, se vor aplica amenzi. Persoanele care doresc ca echipele să revină pe străzi pe care au fost deja, pot suna la primărie  sau se pot prezenta cu animalele, sâmbătă, la Căminul Cultural. Politia Locală va lăsa în cutiile poștale înștiințări cu o zi înainte ca echipele să ajungă la domicilii.
Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Alina Enache / Foto: pexels.com
Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru TOATE autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța
Social vineri, 28 martie 2025, 14:42

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru TOATE autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru toate autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța. Declarația a...

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru TOATE autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța
NĂVODARI: Tichete sociale pentru persoanele defavorizate cu ocazia Sărbătorii Paştelui 2025
Social miercuri, 26 martie 2025, 14:08

NĂVODARI: Tichete sociale pentru persoanele defavorizate cu ocazia Sărbătorii Paştelui 2025

Primăria Oraşului Năvodari, prin Direcţia de Asistenţă Socială, anunţă persoanele interesate de faptul că se acordă tichete sociale cu...

NĂVODARI: Tichete sociale pentru persoanele defavorizate cu ocazia Sărbătorii Paştelui 2025
ceas - foto - unsplash
Social marți, 25 martie 2025, 13:04

În weekend trecem la ora de vară. Schimbarea nu modifică mersul trenurilor

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasul se dă înainte astfel că ora 3:00 devine ora 4:00. Ora de vară a fost introdusă inițial pentru...

În weekend trecem la ora de vară. Schimbarea nu modifică mersul trenurilor
haine - foto - unsplash
Social marți, 25 martie 2025, 12:12

AUDIO | Centrele de colectare separată prin aport voluntar din Constanța sunt doar pe hartie

Chiar dacă ar fi trebuit să fie aproape de finalizare, centrele de colectare separată prin aport voluntar din municipiul Constanța sunt doar pe...

AUDIO | Centrele de colectare separată prin aport voluntar din Constanța sunt doar pe hartie
Social duminică, 23 martie 2025, 12:20

(FOTO) TULCEA: Polițist, în sprijinul unei familii rămase fără locuință

Luna aceasta, familia Bălășoiu din localitatea Iulia, comuna Izvoarele, a rămas fără locuință, după ce un incendiu le-a mistuit casa....

(FOTO) TULCEA: Polițist, în sprijinul unei familii rămase fără locuință
Social miercuri, 19 martie 2025, 09:46

31 martie 2025, termenul de depunere a declarației pentru taxa de salubrizare

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează contribuabilii că pentru anul 2025 taxa de salubrizare este stabilită în conformitate...

31 martie 2025, termenul de depunere a declarației pentru taxa de salubrizare
Social marți, 18 martie 2025, 09:06

AUDIO | În privința încheierii polițelor de asigurare, la nivel național, județul Constanța se află pe locul 7

În decursul anului 2024, numărul evenimentelor nefericite produse de incendii și inundații a plasat județul Constanța pe locul 2 în țară, o...

AUDIO | În privința încheierii polițelor de asigurare, la nivel național, județul Constanța se află pe locul 7
Social vineri, 14 martie 2025, 11:08

AUDIO | TULCEA: Cerere mare pentru acordarea de locuințe sociale

Numărul cererilor pentru acordarea de locuințe sociale la Tulcea, rămâne în continuare foarte mare. Reprezentanții Primăriei au efectuat...

AUDIO | TULCEA: Cerere mare pentru acordarea de locuințe sociale