Ascultă Radio România Constanța Live

Trenul prezidenţial, la Constanţa. Care este motivul

Trenul prezidenţial, la Constanţa. Care este motivul

Publicat de , 3 mai 2023, 17:31

Trenul prezidenţial a fost pus astăzi în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Constanţa. Garnitura specială a adus în oraşul de la malul mării mai mulţi oficiali ai Comisiei Europene care vor participa, mâine, la Primul Comitet de Monitorizare a Programului de Transport, ce va avea loc la un hotel din staţiunea Mamaia şi la care va fi prezent şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

În vagoanele sale, alături de mai mulţi oficiali europeni, s-a aflat şi Daniel Georgescu, directorul Administraţiei Canalelor Navigabile.

„S-au făcut câteva opriri, au vrut vadă exact câteva lucrări care s-au executat din Ministerul Transporturilor – vorbim de podul de peste Dunăre, de la Cernavodă, autostradă, zona de autostradă, reabilitarea liniilor frate din zona Palas și ecluza de la Cernavodă“, a declarat Georgescu. 

Înainte de sosirea trenului prezidenţial, circulația a fost oprită pe bulevardul Ferdinand, la intersecția cu strada Theodor Burada, pe sensul de mers spre clădirea Gării. De asemenea, autobuzele de pe linia 100M au fost direcționate de polițiști către vechea stație de troleibuze de la Gară.

Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Alina Enache / Foto: Adrian Băncilă

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 09:43

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom

Transportul de persoane și mărfuri de la Tulcea spre zona Deltei se desfășoară în condiții normale inclusiv pe timp de iarnă. Cele 10 nave...

AUDIO | TULCEA: Transportul de persoane către zonele izolate din Deltă, asigurat cu 10 nave ale Navrom
AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 09:01

AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată

Constănțenii care au achitat taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniul public, anulată în instanță, își vor recupera banii prin compensare,...

AUDIO | CONSTANȚA: Taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, va fi compensată
Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:58

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise

Noile legi ale justiției, adoptate în 2022, au introdus proceduri necompetitive și netransparente cu privire la cariera magistraților și au...

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:41

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026

Guvernul va lua o decizie privind nivelul salariului minim pentru anul viitor până la Crăciun. Premierul Ilie Bolojan susţine menţinerea...

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 21:44

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă, duminică seara, în Capitală, pentru a protesta în sprijinul unei justiții independente, pentru a...

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 17:44

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe din Niculițel, unde...

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 16:47

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche

În ultimele luni, în județul Tulcea, mai multe Grupuri de Acțiune Locală au desfășurat sesiuni de animare și informare, în preambulul...

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali