Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 2 mai

Calendarul zilei – 2 mai

Publicat de Codrin RAITA, 2 mai 2023, 05:00 / actualizat: 2 mai 2023, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 2 mai

* În urmă cu 388 de ani (1635), la Paris, se deschidea „Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

* Acum 164 de ani (1859) Austria recunoştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi relua legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

* Cu 159 de ani în urmă (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

* Acum 127 de ani (1896) se deschidea, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Piteşti şi Nicolae Vermont). Ștefan Luchian a fost principalul inițiator al „Expoziției artiștilor independenți”, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial. În 1896, Luchian, împreună cu Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și mulți alții s-au constituit într-un comitet de organizare care a pregătit deschiderea unei expoziții simultan cu cea de inaugurare a Salonului Oficial, într-o clădire învecinată (2/14)

* Prima cale ferată subterană electrificată din Europa a fost inaugurată oficial, la Budapesta, pe 2 mai 1896 (127 de ani), în prezenţa lui Francisc Iosif I împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei şi Boemiei, rege al Croaţiei. La doar un metru sub bulevardul Andrássy din Budapesta, se afla Linia Millennium, care împreună cu bulevardul, devenit unul dintre cele mai elegante din capitală, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, din 2002. Este prima linie de metrou din Europa continentală şi al doilea din lume după London Underground. Trenurile circulau pe două şine în tunelul subteran cu lăţimea de şase metri. Din cauza dimensiunilor tunelului subteran, vagoanele erau relativ mici, astfel încât linia era cunoscută şi sub numele de „micul metrou”. Fiecare vagon avea 28 de scaune iar în picioare spaţiul era disponibil pentru 14 persoane. Spre deosebire de tramvaiele obişnuite, cabina şoferului era complet separată de habitaclu

* La această dată, acum 90 de ani (1933), un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, „Iverness Courier”, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş. Surse istorice pomeneau încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac

* Cu 66 de ani în urmă (1957) avea loc, la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, premiera poemului coregrafic „Călin” (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim

* Acum 34 de ani (1989) Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care a marcat începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG. Ungaria a deschis o primă breşă în Cortina de Fier, demontând la 2 mai 1989 o alarmă electrică şi un sistem de gard dublu la frontiera cu Austria. Un alt pas a fost făcut pe 27 iunie: miniştrii de externe din Ungaria şi Austria, Gyula Horn şi Alois Mock, au tăiat simbolic sârma ghimpată de la Sopron. Un an mai târziu, pe 10 septembrie, Ungaria le-a permis est-germanilor să treacă liber în Austria, denunţând unilateral un acord din 1969 cu RDG

* În urmă cu 26 de ani (1997) România a ratificat Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1977. La data de 21 februarie 2007 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Aducerea moaştelor Sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sf. Atanasie, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– „Ziua Naţională a Tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. NOTĂ: În cea de a doua duminică a lunii mai se marchează „Ziua adolescenţilor” în România (pe baza Legii 197/17.XI.1997); în 2023, la 14 mai

 

– 1881: S-a născut Grigorie Leu, episcop ortodox, care a ocupat mai întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936-1940), apoi pe cel al Hușilor (1940-1949); luptător anticomunist (m. 1949)

 

– 1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive; împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1944) – 135 de ani

 

– 1893: A murit George Bariţiu (numele la naştere: Gheorghe Bariţ), istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică, întemeietorul presei româneşti din Transilvania (n. 1812) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut (la Atena) Principesa Elena de Grecia şi Danemarca, soţia regelui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I (m. 1982)

 

– 1904: S-a născut chimistul și profesorul Lascăr Buruiană; cercetări în domeniul biochimiei medicale veterinare (m. 2003)

 

– 1907: S-a născut pictorul Gheorghe (Bob) Bulgaru (m. 1938)

 

– 1928: A murit George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), umorist, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (n. 1875) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

 

– 1930: S-a născut Ana-Dorica „Dorli” Blaga, om de cultură, fiica filosofului, poetului și dramaturgului Lucian Blaga, care a contribuit la editarea operei complete a tatălui său (m. 2021)

 

– 1933: S-a născut pictorul Nicolae G. Iorga – 90 de ani

 

– 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1844)

 

– 1940: S-a născut Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbescu), poet, prozator şi eseist (m. 1985)

 

– 1940: S-a născut handbalistul şi profesorul Mircea Costache; dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (m. 2016)

 

– 1942: S-a născut profesorul Tudor Cătineanu, primul președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994 (m. 2022)

 

– 1944: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Viorel Munteanu

 

– 1946: S-a născut Octavian Andronic (pseudonim Ando), jurnalist, realizator de talk-show-uri şi emisiuni tv., caricaturist şi grafician; pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul „Libertatea”, al cărui redactor-şef şi director a fost până în 1997; fondator și director al Agenţiei independente de presă „Amos News” (m. 2020)

 

– 1949: S-a născut Teodor Caciora, compozitor, dirijor, interpret și profesor

 

– 1954: S-a născut pictorul Virgiliu Parghel

 

– 1979: A murit Letiţia Papu, prozatoare, poetă şi traducătoare (n. 1912)

 

– 1991: A murit prozatorul Virgiliu Monda (pseudonimul lui Zeilic Moscovici), de profesie medic (n. 1898)

 

– 2003: A murit poetul şi publicistul George Ţărnea (n. 1945) – 20 de ani

 

– 2010: A murit Friedrich Ritter Bömches Von Boor, pictor, grafician și fotograf; stabilit în Germania în 1978 (n. 1916, la Brașov)

 

– 2019: A murit actriţa de teatru și film Ilinca Tomoroveanu; director adjunct artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (din 2005); preşedintă de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” (din 1999); a fost nepoata poetului Octavian Goga (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Incheon, Coreea de Sud: Miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din Coreea de Sud, China și Japonia au o întâlnire trilaterală la Incheon, pe marginea reuniunii anuale a Băncii dezvoltării asiatice (ADB).

 

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană (BCE) publică sondajul trimestrial privind distribuția creditului în zona euro

 

– Frankfurt: BCE publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

 

– San José, Costa Rica: Președintele republicii Costa Rica, Rodrigo Chaves, rostește discursul său anual către națiune

 

-Benslimane, Maroc: Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Tbourida (2 – 5 mai)

 

-Malindi, Kenya: Liderul sectei Makenzie Nthenge va fi prezentat în instanță pentru moartea presupusilor membri

 

– Luxemburg: Eurostat prezintă date referitoare la inflația din aprilie în Zona euro – prima estimare

 

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al FED (2 – 3 mai)

 

– Meknès, Maroc: Salonul Agricol Internațional din Maroc (SIAM) (2 – 7 mai)

 

– Guatemala: Începe procesul jurnalistului Jose Ruben Zamora, acuzat de spălare de bani

 

– Londra: BP – rezultate din primul trimestru

 

– Londra: HSBC – rezultate din primul trimestru

 

– Abbottabad, Pakistan: Zi ce marchează al 12-lea an de când șeful Al Qaeda, Osama bin Laden, a fost ucis într-un raid al forțelor speciale americane, punând capăt unei vânătoare de aproape zece ani la nivel mondial pentru mintea atacurilor din 11 septembrie

 

– Londra: Fotbal – Premier League: Arsenal – Chelsea

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Astmului”; marcată anual în prima zi de marţi a lunii mai, sub patronajul Naţiunilor Unite şi al organizaţiei Global Initiative for Asthma (GINA)

 

– „Ziua Internaţională a Podiatrului”, marcată la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor, pentru recunoaşterea aportului îngrijirii medicale asigurate de podiatri pentru persoanele cu probleme de sănătate la nivelul piciorului

 

– „Ziua Mondială a Tonului” desemnată de ONU prin Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală la 7 decembrie 2016; ziua este marcată pentru a evidenţia importanţa stocurilor de peşte, având în vedere că multe ţări depind foarte mult de resursele de ton pentru siguranţa alimentară şi nutriţie, dezvoltarea economică, ocuparea forţei de muncă, mijloacele de trai sau recreere

 

– 1519: A murit Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii (n. 1452)

 

– 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

 

– 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

 

– 1772: S-a născut poetul romantic german Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg); unul dintre cei mai mari scriitori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena (m. 1801)

 

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

 

– 1843: S-a născut Karl Ziehrer, compozitor austriac (m. 1922) – 180 de ani

 

– 1857: A murit Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanţii marcanţi ai romantismului în Franţa (n. 1810)

 

– 1859: S-a născut scriitorul englez Jerome K. Jerome (m. 1927)

 

– 1864: A murit Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1791)

 

– 1886: S-a născut Gottfried Benn, doctor, poet şi eseist german (m. 1956)

 

– 1903: S-a născut Benjamin Spock (numit şi Dr. Spock), renumit medic pediatru american şi scriitor (m. 1998) – 120 de ani

 

– 1921: S-a născut Satyajit Ray, regizor indian; recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari autori de filme ai secolului al XX-lea (m. 1992)

 

– 1922: S-a născut cântăreţul şi actorul francez de origine italiană Serge Reggiani (m. 2004)

 

– 1922: S-a născut jurnalistul american A.[braham] M.[ichael] Rosenthal; a fost vreme de 17 ani conducătorul cotidianului „New York Times” (m. 2006)

 

– 1922: A murit Eugen Ehrlich, romanist, jurist, sociolog al dreptului şi profesor german; fondator al sociologiei juridice (n. 1862, la Cernăuţi)

 

– 1924: S-a născut actorul şi cântăreţul american de origine austriacă Theodore Bikel (m. 2015)

 

– 1930: S-a născut Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (m. 2013)

 

– 1933: S-a născut jurnalistul francez Herve Bourges, personalitate marcantă a audiovizualului francez (director general al posturilor de televiziune TF1, France 2 şi France 3 şi al postului radiofonic RFI, director al Consiliului Superior al Audiovizualului din 1995 până în 2001); apărător fervent al francofoniei și militant anti-colonialist (m. 2020) – 90 de ani

 

– 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874)

 

– 1935: S-a născut actorul american Lance Legault (m. 2012)

 

– 1936: S-a născut (în India) Engelbert Humperdinck (nume real Arnold George Dorsey), cântăreț de pop tradițional, compozitor de muzică de film și actor britanic; supranumit „Regele Romanțelor”

 

– 1942: S-a născut actorul, regizorul şi profesorul polonez Wojciech Pszoniak, unul dintre uriaşii cinematografiei poloneze postbelice (m. 2020)

 

– 1946: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa Lesley Sue Gore, cunoscută mai ales datorită hitului „It’s My Party”, lansat în 1963 (m. 2015)

 

– 1947: S-a născut Philippe Herreweghe, dirijor belgian și director de cor; cunoscut în principal ca dirijor al muzicii lui Johann Sebastian Bach; considerat ca un părinte fondator al practicii autentice baroc, al interpretării muzicii cu instrumente originale și unul dintre cei mai prolifici artiști ai casei de discuri Harmonia Mundi

 

– 1951: A murit, în Austria, scriitorul francez Alphonse de Châteaubriant (n. 1877)

 

– 1953: S-a născut dirijorul rus Valeri Abisalovici Gherghiev – 70 de ani

 

– 1972: A murit J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani; este până în prezent cel mai longeviv director al agenţiei americane, servind sub opt preşedinţi, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon; după el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI (n. 1895)

 

– 1975: S-a născut David Beckham, fotbalist profesionist englez, în prezent retras din activitate

 

– 1979: A murit Giulio Natta, chimist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1963, alături de Karl Ziegler (n. 1903)

 

– 1997: A murit Sir John Carew Eccles, neurofiziolog şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier‑minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (n. 1903)

 

– 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938)

 

– 2005: A murit Bob Hunter, jurnalist, autor şi om politic canadian, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

 

– 2010: A murit actiţa britanică de film Lynn Redgrave (n. 1943)

 

– 2011: A murit actorul rus Aleksandr Lazarev (n. 1938)

 

– 2011: Osama Ben Laden, liderul Al-Qaeda, cea mai mare organizaţie teroristă din lume recunoscută la nivel mondial, a fost ucis de forţele speciale americane în Pakistan; timp de zece ani a fost cel mai căutat terorist, după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (n. 1957)

 

– 2014: A murit actorul american de televiziune Efrem Zimbalist Jr. (n. 1918)

 

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925)

 

– 2015: A murit Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine), scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată continuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930)

 

– 2015: A murit scriitorul şi scenaristul american Michael Blake (n. 1945)

 

– 2021: A murit actriţa americană Olympia Dukakis (n. 1931)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie