MAMAIA: Alarmă de incendiu la un hotel. 27 de persoane evacuate
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 mai 2023, 00:50
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în noaptea de duminică, în stațiunea Mamaia, la hotel Riva, unde s-a declanșat alarma de incendiu, în jurul orei 12.30.
La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Fripis, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la înălțime, echipajul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 și un echipaj de la Detașamentul Port cu o autospecială de transport victime multiple.
Hotelul are 21 de camere în care erau cazate 27 de persoane – 22 adulți și 5 copii – conform ISU.
Persoanele au fost evacuate de către echipajele ISU Dobrogea.
Au fost verificate camerele, dar nu a fost găsită o sursă de foc.
Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital, au informat reprezentanții ISU Dobrogea.
Redactor – Daniel Țăndăreanu