Singura colonie de pelicani creţi din ţară, în afara Deltei Dunării, se află pe lacul Taşaul, lângă Năvodari. Detalii mai puţin cunoscute despre această specie
Publicat de , 27 aprilie 2023, 12:57
E, practic, singura colonie şi, să facem o mică paranteză – colonie, în limbajul de specialitate, e doar locul unde cuibăresc păsările, deci se face distincția între grupurile de păsări sau stoluri și colonii. Noi numim colonii locurile unde speciile acvatice care cuibăresc gregar sau în grup alcătuiesc o colonie. Aici, pe lacul Taşaul, pe insula asta, care are și un nume – la Ostrov, e practic singura colonie de pelicani creți din țară, în afara Deltei Dunării, la ora actuală. La noi sunt două specii de pelicani – pelicanii care pot fi văzuți în numere mari în perioada de vară – sunt pelicanii comuni. Ei vin în numere mari chiar în perioada asta, mai devreme chiar treceau deasupra orașului Năvodari și veneau spre lac, în stoluri numeroase. Ei cuibăresc într-o singură colonie în Delta Dunării, dar sunt foarte, foarte numeroși, adică ajung chiar la câteva zeci de mii. În schimb, pelicanii creți sunt o specie diferită, ușor mai mare, care nu migrează până în Africa, deci nu e migrator pe distanță lungă ca pelicanul comun și mult mai puțin numeros. În România cuibărește în câteva locuri, colonii foarte, foarte restrânse, de câteva zeci sau peste 100 de perechi. Iar una dintre colonii este de aici. Ăsta e și motivul pentru care, fiind vorba de specie strict protejată, este de o importanță deosebită faptul că în urmă cu un aproximativ 10 ani aici s-a stabilit o nouă colonie în afara Deltei Dunării, semn că există cumva, în ultimele decenii, o redresare a populației care a determinat să înceapă să reocupe diferite zone din vechiul areal de cuibărit și să se alcătuiască noi colonii. Este foarte, foarte accesibilă, adică în apropierea orașului Năvodari, și oferă o imagine destul de contrastantă: faptul că într-o zonă așa de industrializată și așa antropizată poate fi văzută o colonie cuibăritoare dintr-o specie strict protejată la nivel național și internațional.
Încercăm să schimbăm genul ăsta de percepție. Din fericire, să zicem, generațiile mai noi au început să înțeleagă acest lucru, faptul că, mai ales pe lacuri naturale și în zone naturale, nu se poate avea pretenția că omul deține tot. Însă, sigur, e un subiect foarte sensibil, mai ales în condițiile în care lacurile astea sunt toate amenajări piscicole și, în multe cazuri, concesionarii sau proprietarii populează cu pești și înregistrează pierderi pe care chiar le cuantifică. Noi susținem acest lucru, și anume că pentru pierderile de genul ăsta ar trebui să existe compensații, așa cum sunt și în agricultură, cu condiția ca aceste compensații să fie în beneficiul speciilor care sunt, practic, blamate că ar crea un prejudiciu.
Există aparent și o fidelitate față de locurile de cuibărit. De multe ori, anumiți indivizi care eclozează sau provin dintr-o anumită colonie se întorc acolo. De asemenea, e foarte interesant faptul că străbat distanțe foarte mari în perioade relativ scurte de timp. Specia asta este o specie care cuibărește în estul Europei, nu mai cuiberește în vestul Europei de foarte mult timp. Şi, de exemplu, în regiunea Balcanilor anumiți indivizi care au fost urmăriți cu emițătoare satelitare au arătat acest lucru – că pur și simplu vizitează diferite țări, diferite colonii clasice de cuibărit, diferite zone în care specia asta creează aglomerație în afara perioadei de cuibărit și de multe ori parcurg sute de kilometri într-o singură zi sau câteva ore, deci se deplasează din zonele de aglomerație din centrul Bulgariei, până aici, sau de aici în Delta Dunării, înapoi, pe Dunăre. La noi în țară arelalul de distribuție e în Delta Dunării, pe cursul Dunării, și oarecum cuprinde și lacurile adiacente din lunca Dunării și respectiv pe litoral.
Sunt aici în perioada de cuibărit. Asta nu e o specie cum spuneam, care migrează pe distanțe lungi, dar, în afara perioadei cuibărit, de fapt – lunile de iarnă, se aglomerează în numere mari în diferite zone și, practic, pleacă din zonele de cuibărit.
Sigur că da, sigur că da. De asemenea în Bulgaria, unde în perioada de iarnă, când la noi începe să fie frig, factorul limitativ e înghețul, atunci se deplasează spre sud.
Anumite perechi care vin foarte devreme își construiesc cuiburi și încep cuibăritul foarte devreme, dar progresiv se tot adaugă la perechile respective și alte perechi care încep mai târziu și de-asta și vârsta puilor, de obicei, într-o colonie, este foarte diferită. Există pui mari, foarte dezvoltați și pui foarte mici sau chiar în perioada în careanumiți pui deja începi să zboare, încă există ouă abia depuse.
De regulă, se consideră că perechile adulte, cu experiență, încep cubăritul mai devreme, iar cei care, să zicem, abia învață pot să înceapă și mai târziu și de multe ori să nu aibă un succes reproductiv așa de bun ca adulții cu experiență. Dacă în urmă cu câteva decenii perioada de depunere a ouălor era mai degrabă în luna martie, la ora actuală se poate întâmpla în februarie.
În mod normal nu au prădători, adică pelicanii ca indivizi, ca specie, dar în colonie – da, în colonie poate fi o problemă mare orice fel de mamifer care e, să zicem, oportunist și care poate să prădeze cuiburile.
Coloniile de de pelicani sunt în zone din Delta Dunării, pe lacuri eutrofice, înconjurate de stuf și cu foarte multă apă, și, în zona lagunară. Însă – da, anumite mamifere pot fi problematice. Au fost cazuri în care coloniile au fost, să zicem, „invadate“, inclusiv de de mistreți, dacă au avut ocazia, dar, în rest, în Delta Dunării, de exemplu, în perioada de creștere a puilor, când puii sunt mari, mai ales la pelicanii comuni, sunt foarte mulți codali care stau în preajma coloniei și care, dacă au ocazia, pot să prădeze puii. Şi, evident, e un fenomen natural foarte important – de fapt și motivul pentru care deranjul în perioada de cuibărit este foarte problematic – dacă adulții pleacă de lângă cuiburi, în perioada în care puii sunt mici sau ouăle în cuiburi sunt expuse, ele pot cădea pradă altor specii de păsări care sunt oportuniste, printre care pescărușii și ciorile. Există o dinamică a coloniei și este o dinamică naturală, dar, dacă este deranjată colonia, atunci într-adevăr se pot pierde ponte, adică ouă, pui de talie mică..