Măsuri suplimentare de control pentru cerealele care provin din Ucraina
Publicat de Doina Sirbu, 27 aprilie 2023, 14:37
România permite în continuare transportul de cereale din Ucraina, dar aplică măsuri de control suplimentare din 20 aprilie, pentru a proteja fermierii români.
Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat pe această temă cu omologul său ucrainean și i-a transmis că România va sigila şi monitoriza toate transporturile de cereale din Ucraina, iar Autoritatea Sanitar-Veterinară (ANSVSA) va controla direct în vamă, nivelul de pesticide din produsele ucrainene.
Medicii veterinari tulceni, lucrători în punctul de intrare Isaccea sunt pregătiți pentru efectuarea controalelor fito-sanitare, a declarat directorul executiv al ANSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă.
“În momentul în care vom primi o solicitare scrisă în acest sens, medicii veterinari lucrători în punctul de intrare Isaccea vor preleva probe și le vor trimite către laboratorul sanitar veterinar județean sau către laboratoarele județene ce aparțin de ANSVSA, în vederea efectuării analizelor necesare. Prin vama Isaccea trec numai produse de origine non-animală și furaj. Doar pentru aceste produse putem să facem analize, aici în laboratorul județean, pentru metodele acreditate, iar restul, în laboratoarele sanitar-veterinare judeţene”, a declarat directorul executiv al ANSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă.
Redactor: Nicu Ispas/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: unsplash.com